Browsing Tag:

visit manchester

în manchester
din uk Travel

Înapoi în Manchester după un an și jumătate

MINUNAT. Așa a fost! 😀 Săptămâna trecută am fost într-o vacanță în Manchester, fostul meu oraș-casă. Un scurt reminder pentru cine a pornit radioul mai târziu, am studiat, muncit, locuit și trăit în Manchester 6 ani până anul trecut când m-am întors back to Romania. 😀

N-o să vă mint, am avut mari emoții. Din aprilie de când am luat biletele și până să ne îmbarcăm, mi-au trecut multe prin cap. Dacă o să-mi placă prea mult? Dacă o să-mi dau seama că am făcut o greșeală mutând-mă de acolo? Dacă acolo e locul meu de fapt? Dacă, dacă, dacă, pisicii mă-sii de dacă!

Apoi m-am decis să-l las pe domnu’ Dacă la o parte, că prea-mi umbrea visele și zilele, și-am plecat în Manchester cu un zbor de câteva ore din București. A fost așa frumos să-mi revăd universitatea, care are una dintre cele mai frumoase clădiri din tot ce-am văzut eu în viața mea (se poate să fiu subiectivă 😀 ), să-i arăt lui Alex toate locurile prin care mi-am făcut bătături de la cât le-am traversat ani la rând, băncile în care acum câțiva ani îmi rodeam coatele, restaurantele, magazinele mele preferate, toate locurile astea care odată au reprezentat acasă, iar acum reprezintă teoretic exact același lucru.

M-am simțit exact ca atunci când locuiam acolo, n-am simțit deloc că am plecat, am ținut minte fiecare străduță și fiecare magazin, fiecare tramvai și autobuz. Aproape totul a fost exact așa cum l-am lăsat. Adevărul e că nici n-am plecat de prea mult timp acolo, dar asta nu contează. Important că m-am simțit fix ca acasă. Nu mai zic de faptul că în această săptămână am mai și stat în casa în care am locuit anul trecut, deci aproape c-am uitat că am plecat vreo zi de acolo.

în manchester

Am iubit fiecare moment petrecut în Manchester, asta în mare parte și datorită prietenelor mele cele mai bune de care mi-a fost foarte dor și cu care abia așteptam să mă prindă diminețile la povești, așa cum am făcut de milioane de ori până să plec.

Mi-am dat seama că unul dintre motivele pentru care mi-a plăcut mie atât de mult acolo și pentru care m-am simțit atât de bine în special în ultimii ani este că oamenii își iubesc enorm de mult orașul și asta se vede peste tot. Pe autobuze scrie We ❤ MCR, pe străzi este steagul Angliei peste tot, prin geamuri vezi ❤ MCR pe orice stradă. Toată lumea iubește locul ăsta și asta se vede. Nimeni nu vorbește urât de orașul lui, nimeni n-are lucruri rele de zis. Am văzut o diferență ca de la cer la pământ între cum văd locuitorii Manchesterul și cum văd locuitorii Bucureștiu. Diferența se simte, un oraș are altă viață în vene atunci când oamenii țin la el.

în manchester

Și să știți că nu miroseau toate șoselele a parfum și nici nu erau fără gropi. Am rămas șocată să văd câte gropi și trotuare petecite există, așa cum credeam până săptămâna trecută că numai la noi se găsesc. Nu-i adevărat, le au și ei, nu vreți să știți cum mă țineam de bare prin autobuz ca să nu mă trântească de colo-colo de la cum lua șoferul toate gropițele posibile și imposibile. N-am observat lucrurile astea cât timp am fost acolo, nu știu de ce.

Dar un lucru e clar: după ce-am plecat din Manchester am uitat absolut fiecare lucru urât (adică faptul că weekendurile mele erau cam plictisitoare, că nu ieșeam foarte des în oraș, că nu trăiam neapărat viața pe care mi-o doream, că nu-mi plăceau vecinii prea mult, că am studiat multe chestii urâte și plictisitoare în facultate) și nu mi-a rămas în cap nimic decât lucrurile perfecte. Așa-i întotdeauna, la fel am crezut și despre Târgu Mureș după ce-am plecat de acolo. Încă cred, de fapt! 😀

Cardul meu de la biblioteca centrală a universității este valabil pe viață, așa că am putut și să intru prin câteva clădiri de acolo care necesită intrare prin card – majoritatea nu au așa ceva, de-aia l-am putut duce și pe Alex peste tot. S-a întâmplat să fim acolo în freshers week, săptămâna de început de an dedicată exclusiv studenților de anul 1, care este plină de evenimente și forfotă prin tot campusul. E cel mai fain sentiment să știu că eu, Ioana, nu am fost, ci SUNT parte din povestea University of Manchester pe viață! 😀

Pentru ca să duc articolul ăsta și în zona de Travel puțin, pentru că nu toți o să simțiți aceleași chestii ca și mine vizitând acest oraș, vreau să vă prezint câteva lucruri pe care să nu le ratați dacă veți avea vreodată în mâna un bilet cu direcția Manchester.

  • Campusul studențesc

The University of Manchester are cea mai mare comunitate studențească din UK și nu mai puțin de 25 de laureați ai premiilor Nobel au studiat sau lucrat aici. Îl știți pe Benedict Cumberbatch din Sherlock? Și el e absolvet de Man Uni. Universitatea mea ocupă în 2018 locul 34 în topul universităților din lume, locul 8 în Europa și locul 6 în UK, conform Academic Ranking of World Universities și Reuters Top 100 Most Innovative Universities. Campusul este foarte mare, într-o continuă construcție și dezvoltare și este acoperit de o forfotă studențească foarte faină – am crezut asta și săptămâna trecută, și când eram parte din acea forfotă.

  • Cea mai bună mâncare

Încă de când locuiam acolo am avut restaurantele sau localurile mele preferate. Evident, au fost primele pe lista mea de locuri de vizitat săptămâna trecută. Manchesterul a fost primul loc în care eu am avut ocazia să experimentez mâncare de pe tot globul, începând de la arăbească/libaneză și terminând cu mexicană, italiană sau chinezească. Printre restaurantele mele preferate, pentru cine plănuiește o excursie în MCR – căutați-le pe google maps & thank me later! 😀 –  se numără Al Jazeera (specific afgan), Pancho Burrito’s (cei mai buni burrito mâncați vreodată undeva!), My Lahore (mâncare indiană), Sapporo Teppanyaki (asiatică), Go Falafel sau Ruddi’s Pizza.

  • Stadionul lui Manchester United

Știți cum e, when I think of football, I think of Manchester United. 😀 Nu e obligatoriu să fii mare microbist ca să știi să apreciezi un meci fain de fotbal. Am fost pe Old Trafford prima dată prin 2011 când Manchester United a jucat cu Oțelul Galați și-a fost o experiență incredibilă, recomand oricui să vadă măcar o dată în viață un meci al unei echipe faimoase world-wide. De data aceasta am ajuns pe Old Trafford într-un tur al stadionului, care ne-a plimbat prin backstage, prin vestiare, prin tribunele oficiale, peste tot pe unde era ceva interesat de văzut. Eu nu sunt microbistă și tot mi-a plăcut la nebunie, așa că dacă aveți ocazia, nu-l ratați! 😀

  • intu Trafford Centre

Este al treila mall ca și mărime din UK și este uriaș! Nu știu ce magazine ți-ai putea dori să găsești acolo și care să nu fie. Dintre cele care nu se găsesc la noi, cele in care abia am așteptat să intru au fost Paperchase, WHSmith, Ann Summers, Ted Baker, Primark, plus magazinul de mai jos. Este un mall cu o arhitectură impresionantă, foarte opulentă, are un food court foarte mare și fain și merită văzut și dacă ai de gând să faci doar window shopping.

Imagini pentru trafford centre

  • LUSH

Magazinul meu preferat, fără doar și poate. Cumpăram și foloseam produse de la ei și când locuiam acolo, dar parcă l-am luat for granted. Abia după ce am plecat mi-a părut rău că nu am încercat mai multe produse de skin-care de la ei și că, oh well, în România nu-i mai găsesc. LUSH vinde produse de cosmetică handmade, 100% vegetariene, niciodată testate pe animale. Sunt făcute doar din uleiuri și produse naturale, care au un miros incredibil și care sunt întotdeauna ambalate în produse minimale și reciclabile. Când ești într-un mall care are un magazin LUSH, îi simți mirosul de departe. Eu am câteva produse pe un raft în living și le simt mirosul în toată casa, nu exagerez! Eu mi-am făcut stocul pentru următoarea jumătate de an 😀

Fun fact, am și fost la un interviu pentru un job part-time acolo la un moment dat în facultate, dar din păcate n-am fost acceptată. 😀

PS: Când ajungeți următoarea dată într-un LUSH rețineți că puteți cere mostre pentru acasă. Dacă vă place o mască sau o cremă, întrebați dacă ați putea testa acel produs acasă. O veți primi cu siguranță, gratuit 🙂

PPS: Țineți, pe cât posibil, la frigider cremele LUSH închise ermetic, pentru a le prelungi durata de viață. Nu au porcării în ele și se strică mai repede la căldura camerei.

Imagini pentru lush

  • Nightlife

Manchesterul este un oraș cu enorm de multe localuri în care poți ieși să petreci în weekenduri și nu numai. Există cluburi pentru toate genurile posibile de muzică și de oameni. Localul meu și al prietenelor mele preferat din toate pe care le-am vizitat în Manchester se numște Revolucion de Cuba. Este un local mexican/cubanez unde dansează preponderent, dar nu numai, latino. Bineînțeles, nu l-am ratat nici de data aceasa! 😀

***

Concluzia cea mai faină a acestei excursii este că mi-am dat seama că eu și Manchesterul am fost ca niște iubiți a căror relație nu prea merge și care, atunci când s-au despărțit, și-au dat seama că se înțeleg muuult mai bine ca prieteni decât ca iubiți. Ăsta-i adevărul. N-am făcut o greșeală mutându-mă de acolo, n-am plâns, toate dacă-urile alea au fost doar niște porcării din capul meu de om veșnic pe fugă, veșnic în căutarea unei aventuri noi. Știți, eu sunt foarte recunoscătoare orașului ăsta. Simt că (și) datorită lui sunt Ioana pe care o voiam la această vârstă. Și asta e fuckin amazing! Am motive serioase pentru care este orașul cel mai aproape de sufletul meu și-o să-l vizitez cu plăcere de fiecare dată când voi avea ocazia sau dorul necesar. Mă umple cu un soi de energie ca nimeni altcineva!

Sursă foto 1, 2, 3, 4, restul-arhiva personală