Anul acesta la locul de muncă câțiva colegi și colege au fost foarte inspirați și au venit cu o idee de altfel de Secret Santa decât ce-am mai văzut și făcut până acum. Știu că e târziu în luna decembrie să vă povestesc despre moșul secret, probabil toți cei care fac acest eveniment deja au terminat cu el și și-au împărțit cadourile, dar am vrut să ajungem și noi la un deznodământ înainte să vă pot povesti. Nu intră zielele în sac, poate vă dau o idee bună pentru la anul! 😀
La fiecare loc de muncă la care am fost eu, tot mai puțini colegi alegeau de la an la an să se mai înscrie în acest joc. Nu-i greu de înțeles de ce, toată lumea are destul de multe cadouri de cumpărat pentru copii, parteneri, familie, nu sunt mulți cei care abia așteaptă o vizită în plus prin magazine în luna decembrie sau o nouă perioadă de încercat și ghicit ce sfinți i-ar plăcea colegului acela pe care nici nu-l cunoști prea bine să primească. Eu chiar am fost odată secret santa pentru un coleg pe care nu-l știam deloc, nici măcar după nume sau față – fun times! Puțini știu din prima ce cadouri să cumpere, cei mai mulți ajung să ia prostii inutile, nimic personal, nimic din ce destinatarul își chiar dorește.
Dacă Secret Santa a pornit de la ceva interesant, cu siguranță a ajuns destul de plictisitor în aceste condiții. Desigur, nu vorbesc doar despre alții, am fost în toate situațiile de mai sus. Am luat și eu cadouri proaste, impersonale, prea generice, presată de timp, lipsă de inspirație și chef. Așa că am fost foarte fericită anul acesta când la birou am decis la nivel de deparament să nu ne mai cumpărăm unii altora cadouri, ci să adunăm sumele de bani pe care le-am da pentru Secret Santa și să le donăm cuiva care are nevoie de bani mai mult decât noi.
Am reușit să adunăm în vreo 30-40 de oameni 2000 de lei!
Am propus fiecare diverse asociații sau cazuri sociale cărora să trimitem suma strânsă la final, am făcut scurte pitch-uri de 1 minut în care le-am povestit celorlalți colegi cu ce se ocupă asociația propusă de noi și am votat, iar cazul care a primit cele mai multe voturi s-a trezit cu un cadou de Crăciun: un ajutor financiar care cu siguranță va face viața câtorva copii sau oameni mari mai bună.
Mi-e greu să revin la un Secret Santa clasic după cel de anul acesta. A fost foarte emoționant pentru toată lumea momentul discuțiile despre organizații și ce pot face ele cu mica sumă strânsă de noi: spre exemplu, asociația Unu și Unu ar putea ajuta bebelușii născuți prematur și pe părinții lor să treacă un pic mai ușor peste prematuritate și toate lipsurile pe care le aduce cu ea. Asociația MagicCamp ar putea organiza în continuare o mulțime de evenimente, tabere și centre de ajutor pentru copiii bolnavi de cancer și familiilor lor, pentru o viață normală. A fost propis și cazul lui Robert, băiețelul care are nevoie de un vaccin care costă $2.1 milioane și care-l poate vindeca de o boală incredibilă, ați citit sigur în presă.
Partea faină este că această propunere de secret santa a și venit pe un pământ fertil – la noi sunt foarte multi oameni care donează frecvent, voluntariază și au în general un simț dezvoltat al ajutorului social. Am lucrat și în locuri unde un astfel de proiect nu știu dacă ar fi avut succes – dar nu-i nicio problema sau motiv de arătat cu degetul, tocmai pentru că nu-i o idee chiar atât de populară. Dar poate în viitor va fi! ?
A fost greu de ales, dar până la urmă am decis în urma voturilor să trimitem mâna noastră de ajutor către Casa Bună, o organizație și totodată o casă adevărată creata de Valeriu Nicolae care ajută familii și copii nevoiași din periferia inimagiabil de săracă a Bucureștiului. Această organizație încurajează copiii să nu renunțe la școală, să-și facă teme, să învețe, să evolueze și să se ridice din sărăcie. Nobil scop! 🙂
Am trecut foarte simplu peste Secret Santa anul ăsta, fără stres, cumpărături sau cadouri proaste. Mai facem! 😀
Sursă foto 1