… decât dacă o viață de om ar depinde de asta.
Anul ăsta în Februarie, când nu locuiam încă în București, am venit într-un weekend în capitală pentru niște treburi personale bucurătoare de inimă. Ajunsă în Otopeni, dau să iau un taxi staționat acolo pentru că pe Uber nu găseam pe nimeni în apropiere. Intru în mașina unui domn la vârsta a doua, îi spun că vreau să ajung la hotelul X și a început distracția.
Domișoară, eu vin din centrul Bucureștiului ca să vă duc 5 minute, de la aeroport până la X? N-ați venit pentru mine, dom’le, erați în aeroport când v-am găsit eu. Nici măcar nu știu să ajung la hotelul ăsta. Porniți-vă GPS-ul și spuneți-mi pe unde să o iau. Cum adică să pornesc pe GPS, eu sunt șoferul astăzi?! De ce ați ales hotelul ăsta, nu vedeți că e departe de oraș? Treaba mea de ce m-am dus acolo, nu vă privește. Deci ați venit să stați doar în hotel, nu ieșiți deloc? La cât de departe e nu cred c-o să ajungeți în oraș deloc. Dacă stau doar în hotel, doar într-un picior și cu o pereche de chiloți pe cap tot weekendul, asta e fix problema mea și nu vă interesează. Păi da, dar eu fac 5 lei pe cursa asta. Și ce vreți să fac pentru dumneavoastră? Să-mi lăsați mai mulți bani? De ce? Păi așa domnișoară, că e greu, noi abia mai câștigăm niște bani. Și eu ce vină am de vorbiți așa cu mine? Eu sunt cea care vă ia banii sau cea care vi-i dă?