Se poate ca mulți dintre voi să vă fi trezit nu neapărat zâmbind astăzi (#luni), dar într-o stare fizică mult, infinit mai bună decât a mea. Să nu credeți că mă plâng după prima zi ce-am petrecut-o la schi anul ăsta, dar Iisue Cristoase cât de greu mi-e să fac un pas!
Anul trecut am jucat un joc în care în fiecare lună făceam un challenge prestabilit dinainte. Spre exemplu, challenge-ul pe luna ianuarie a fost să învăț să schiez. Pe luna februarie a fost să nu mănânc ciocolată deloc (da, barbaric, știu!). În martie a fost să merg într-o excursie. Și tot așa. Practic mi-am stabilit la începutul anului ce chestii interesante vreau să fac în fiecare lună și avându-le jos pe hârtie mi-a fost mult mai ușor să mă pregătesc pentru ele și să le fac să devină realitate. Ăsta e un pont bun de urmat anul ăsta, aviz doritorilor! 😀
Învățatul schiatului a fost una dintre cele mai interesante chestii pe care mi le-a adus anul trecut, pentru că mi-am dorit să fac asta de ani de zile, doar că n-am avut astrele corect așezate astfel încât să ajung să schiez vreodată. Anul trecut am mers cu o prietenă (remember her?) la o pistă de ski in-doors din Manchester și-am învățat. Nu știu exact ce – să schiez, să cad, să mă mișc, nu știu exact ce, dar ceva am învățat. Și-am mai făcut asta încă o dată, o lună mai târziu, tot în aceeași pistă in-doors. Ce vreau să spun este că oricât de mult mi-a plăcut mie să schiez, oricât mi-am dorit să învăț și oricât de încântată am fost, eu n-am ajuns pe un munte cu o pereche de schiuri în picioare niciodată.
Până ieri!
Se poate ca pentru mulți dintre voi ieri să fi fost o dumincă random, sper eu frumoasă și liniștită, dar am vrut doar să zic că pentru mine a fost una un pic mai specială pentru că am devenit schior cu acte în regulă după ce m-am visat în această postură atââââât de mult timp, așa că n-am cum, cu fundul și picioarele în pioneze sau nu, să nu consemnez asta undeva! 😀
Astăzi mă mișc precum un roboțel, dar păzea, căci cui pe cui se scoate! Be right back, slope!