Niciodată de când mi-am făcut blogul n-am avut vreo dorință să renunț la el, deși momente când mi se părea că scriu degeaba și fără constanță au fost dumnezeu cu mila câte!
În primul an de blog eram încă la un loc de muncă unde nu făceam mai nimic și aveam timp și inspirație pentru dezvoltat acest hobby, de postam uneori și 5 articole pe săptămână. După care m-am plictisit de stat degeaba și am decis să plec altundeva unde să învăț mai mult și să mă dezvolt în continuare. Cumva, mi-am dat seama oricât de mult îmi plăcea scrisul pe blog și primitul de bani fără să fac mare lucru la prima firmă, tot nu voiam să-mi las cariera pe locul 7, că mie-mi oferă satisfacție și cariera în general. Începând cu acest următor loc de muncă, timpul meu pentru blog s-a subțiat considerabil și de multe ori mi-a fost greu să scriu atât de des precum eram obișnuită și precum aș fi vrut.
Oboseala își spunea cuvântul, nu mai doream să stau cu ochii beliți în laptop odată ce veneam acasă după 8 ore de ochi beliți în laptop, așa că am avut o perioadă anul trecut în care am postat foarte rar și am fost foarte tristă că-mi las hobby-ul, de data aceasta, pe locul 7. De multe ori voiam să scriu și nu știam ce sau nu aveam putere, sentimentul acesta este o mare problemă atunci când nu scrii constant și consecvent. Cel mai dureros era când oamenii apropiați mă întrebau de ce nu mai scriu pe blog, învârtind elegant un cuțit într-o rană care oricum mă durea, dar pe care speram cumva că n-o observă nimeni, că e doar în mintea mea. Știu că pare tragic, intenționat fac să pară așa! :))
De atunci începând, relația dintre mine și blog s-a schimbat. Chiar dacă el este omniprezent în mintea și viața mea și constant procesez în background despre ce lucruri interesante să mai scriu, nu mai am timp și energie să fac asta mai mult de 1-2 ori pe săptămână, ceea ce este perfect în regulă pentru mine, sunt împăcată cu ideea, chiar dacă într-o lume .
Le privesc cu foarte multă admirație pe prietenele mele din online (și pe alții pe care-i urmăresc pentru că sunt prea cool, chiar dacă ei nu mă cunosc) care scriu pe bloguri ca job principal sau atașat jobului principal, observ că le este foarte ușor să rămână relevante și în atenția cititorilor fiind zi de zi în online, ca parte a vieții lor profesionale, nu ca parte a procrastinării. Mi-ar plăcea să fiu acolo, dar încă îmi place mult ce muncesc și de la 9 până la 5. Și îmi place și să stau câteva ore zilnic fără ochi în ecrane. Chiar nu știu cum să împac și capra și varza.
Aș fi foarte curioasă cum se descurcă și alții în situația mea, oameni cu un full-time job și cu o pasiune pentru scris care n-au timp de blog atât de des precum și-ar dori. Cum sunteți voi? 😀 Cum vă împăcați jumătățile între viața de zi cu zi și viața de pe WordPress? Cum stați cu inspirația, timpul și energia pentru blog după munca de zi cu zi? Știu că nu-i ușor…
Un virtual hug pentru toți cei care știu că v-ați recunoscut citind rândurile astea. ❤️
