În stilu-mi perfect caracteristic, îmi caut o rochie cu două zile înaintea unei nunți la care suntem invitați.
Am trecut peste clasicele ia să văd ce-oi avea prin șifonier, oare nu pot purta ceva ce am deja acasă și am trecut și peste Murphy cu legile lui handicapate care tot timpul mă face să regret că am cărat la Tg Mureș vreo rochie nepurtată de ani de zile dar care, hopa cesăvezi, ar fi fost perfectă acum.
Într-o seară suspect de liniștită în mallul meu preferat din București, Park Lake, mă uit stânga-dreapta căutând un magazin cu rochii elegante. Deci mă uit fix după magazinele pe care în 95% din dăți le ignor cu desăvârșire, pentru că în 95% din zile nu merg la nunți, botezuri, cumetrii.
Am fost destul de dezamăgită să văd cât de multe magazine cu sacouri și haine elegante pentru bărbați există, și cât de puține pentru femei. Am găsit la un moment dat unul care părea potrivit pentru ce căutam eu și am intrat. Vânzătoarea mi-a recomandat mai multe rochii, m-a asigurat că toate vor arăta extraordinar pe mine. Mi-a arătat fuste tutu, corsete, rochii cu paiete, rochii de dive, rochii lungi de seară, cam tot ce n-aș purta eu niciodată, dar pe care le-am acceptat, că era drăguță și mi-era rușine să-i tai macaroana din prima. Plus că eram disperată, nu găseam magazine atât de multe pe cât m-am așteptat. Le-am probat, ce-aveam de pierdut până la urmă? Poate am eu gândire îngustă și nu știu cu ce-mi stă bine.
Am probat o rochie neagră scurtă, cu mâneci lungi din material tip perdea.
Îmi presa burta în așa hal de zici că eram gravidă în luna a 3-a. Am mai probat una lungă, verde, cu o curea odioasă de mușama în talie, care stătea pe mine ca un sac crăpat. Deci ca un sac sexy, cum ar veni. Apogeul a fost o rochie crem, petrecută, tip halat, care nu era ea urâțică, doar că stătea pe mine de parcă m-aș fi învelit într-un cearșaf vintage.
Nu mi-a stat bine cu niciuna și oricum nici nu-mi plăceau. Le-am refuzat politicos, după care am reușit să scot din picioare tocurile de probă despre care am motive serioase să cred că nimeni nu ar putea rezista o oră în ele. Rochia pe care o căutam eu este una de la care nu-mi pot lua ochii de la mine când mă văd în oglindă, iar cele din acest magazin erau foarte diferite de gusturile mele. Erau prea de dive și vampe sexy, iar eu caut ceva care să-mi dezvelească o pulpiță doar din greșeală, nu care să-mi pună toate picioarele și sânii pe tavă readily available pentru toată lumea. Îmi plac hainele sexy și semi-formale, nu caut rochii largi, care nu-mi pun în evidență formele corpului sau care, din contră, stau pe mine ca folia pe salam.
Dar vânzătoarea mea, doamne, ce femeie!
Nu mai contenea cu laudele! Îmbrăcată fiind cu rochia nr 1, cea cu mâneci din perdea și paiete (lol!), îmi spunea că îmi stă Supeeeerb, deși eu și Alex ne-am intersectat privirile ca sa putem râde împreună de cât de penibil arătam. A doua rochie, cea verde, era frumoasă și toate cele, iar Verdele e verde, să vezi ce mișto o să-ți stea cu rochia asta!! Păi da, dar știți, mie nu-mi prea place cureaua și croiul, nu cred că mi se potriveș…Cum să nu?? E minunată, uite ce bine vine. Chiar mai devreme am dat una unei fete tot pentru o nuntă, e superbă, uite cum cade pe tine.
Aha, ia să vedem alta. O iau pe cea crem, tot lungă până în pământ, vin să mă uit în oglindă. Horror, mă făcea să par cât Texasul de lată. Nu zic că e urâtă, zic doar că nu e potrivită mie. WOW! Cât de elegantă te face! Și ce bine îți scoate în evidență bustul cureaua asta din talie, vezi? Da, îmi place, văd un cartofior simpatic în oglindă, dar hei, mie îmi plac cartofii! 😀
Alex nu înțelege limbajul telepatic, iar eu nu-l știu nici atât, dar jur că în acea seară mi-ar fi plăcut să mă înțeleagă când îi strigam în gând să mă scoată de acolo, că nu mai scăpam de doamnă. La fiecare rochie dată jos primeam alta, la fel de urâtă, dar la fel de lăudată și de să vezi cât de mișto o să fie pe tine! Hello, doamnă, nu e nimic mișto de acolo, că nu mă cheamă Loredana Chivu.
Înțeleg că vrei să-ți vinzi marfa, dar chiar așa să nu fi în stare să faci o minimă consiliere și s-o dai în penibil lăudând niște ținute care arată de-ți vine să râzi când le vezi? Toată experiența ar fi fost chiar amuzantă dacă nu aș fi fost așa presată de timp și aproape disperată de clasicul mâine-i nunta și io cu ce naiba mă îmbrac?!
Iar dacă vă întrebați care a fost concluzia acestei aventuri
Să știți că eu am ajuns în final tot la o rochie din dulapul de acasă, care m-a făcut să mă simt perfect, deci a fost exact ceea ce căutam. Albastră, decoltată, cu spatele gol, până la genunchi, crăpată. La baie, prin oglinzi tot timpul mă uitam după mine, deci da. O rochie faină și-un pantof bun fac minuni!
