Acum câteva săptămâni am mers cu un amic să-și rezerve o boxă (pivniță) într-un complex rezidențial în construcție unde el are un apartament de asemenea rezervat și în care urmează să se mute. Când am ajuns la reprezentanța dezvoltatorului am fost întâmpinați de un angajat care ne-a chemat în biroul lor de Vânzări pentru a ne arăta boxele rămase încă disponibile.
Amicul meu este un om foarte meticulos, care nu face decizii pripite. Pentru reprezentantul nostru de vânzări acest lucru a fost inacceptabil, el nu pricepea de ce dorește amicul meu să se uite în așa mare detaliu la dimensiunile tuturor boxelor înainte să decidă REPEDE pe care o dorește. După câteva schimburi de replici cu câte un ”frate” introdus în discuție (”Da, frate, ți-am zis deja” & co.) n-am mai suportat per tu-ul și-am ripostat.
Ioana: – Lăsați-l să se uite cu atenție, face o decizie pe care dacă o greșește o va regreta 20 de ani de acum înainte! De ce-l grăbiți atât?
Reprezentantul: – Pentru că mă grăbesc, trebuie să ajung la târg (de imobiliare, n.m.)
I: – Și ce dacă? Dumneavoastră de-aia sunteți plătit ca să veniți aici și să consiliați cumpărătorii, nu să-i grăbiți.
R: – Eu nu sunt plătit să fac asta.
I: – Cum adică nu sunteți plătit?
R: – Nu sunt plătit, eu sunt din familia dezvoltatorului.
I: – Dacă nu sunteți plătit mergeți acasă, n-aveți ce face în timpul liber sâmbăta la ora asta?!
Nu mi-a mai răspuns nimic.
N-am mai dezvoltat discuția, mi s-a părut mult sub mine să mă cobor la nivelul lui și mai mult.