Facebook îmi face un grozav serviciu și îmi amintește zi de zi că scopul meu ca blogger este să fiu cât mai mult prezentă pe blog și cât mai puțin pe social media. Asta așa, fiind optimistă și văzând partea bună a problemei. 😀
Nu că aș avea ceva cu social media, doar jumătate din traficul meu de acolo vine (cam 90% din traficul din social media îmi vine din Facebook, 5% Instagram, 5% Twitter, plus minus), dar de două săptămâni Facebook a luat-o razna complet. Pentru mine, cel puțin. Unu la mână, nu mai primesc notificări la interacțiunile cu postările mele de pe pagină. Nu mai văd notificări pentru like-uri la articole, comentarii, nimic. Notificări pentru like-uri la pagină nu primesc de mult timp, dar nu m-a deranjat asta foarte tare (important era să văd contorul cum crește 😀 ).
Doi la mână, alaltăieri citeam pe grupul Bloggerițelor (un grup de Facebook foarte tehnic pentru probleme legate de bloguri) că mai multe fete au văzut scăderi drastice în reach-ul lor, iar ieri m-a lovit și pe mine. Dintr-un reach de câteva sute, aproape 1000 pentru fiecare postare (am avut și unele cu mai multe mii, dar mai rar), am ajuns la un reach de sub 100. Bravos! 😀 Iar asta se traduce și în vizualizări mai puține pe blog, că acolo mă doare pe mine mai tare. Nu-mi pasă (mult) de like-uri pe Facebook dacă ele nu se convertesc în vizualizări, interacțiuni și community pe blog. Adică, nu mă bucură cu nimic dacă primesc 50 de like-uri la o postare despre un articol nou pe care îl scriu, dacă asta îmi aduce doar 4 accesări pe articolul link-uit.
Mie mi se pare că de vreun an Facebook face doar încercări peste încercări (de îmbunătățire, nu zic!, că nu cred că se zbate cineva zi de zi încercând să găsească metode care să enerveze utilizatorii cât mai mult), iar imediat ce se mai așează puțin lucrurile și o iau pe făgașul normal, niște furnicuțe schimbă sertărașele și dau iar totul peste cap.
Informatic vorbind, înțeleg nevoia de schimbare a modului în care Facebook afișează informația. Înțeleg că în fiecare minut se fac milioane de postări pe Facebook și că este fizic imposibil să afișezi pe peretele tuturor toate postările prietenilor sau paginilor like-uite. Nu se poate, ok, înțeleg și conceptul de relevanță pe Facebook.
Dar am impresia deja, după mai mulți ani pe Facebook și după ce am avut ocazia să-mi fac o părere și ca Admin, și ca simplu user și cititor, dar totuși nu ca expert, că aceste încercări continue de a îmbunătăți experiența userilor pe Facebook o să ajungă într-o bună dimineață să ne ofere niște wall-uri goale. O să se trieze din informație atât de mult încât la un moment dat n-o să mai fie nimic de citit în News Feed. Mă rog, nu că ar fi ceva rău, întotdeauna e mai bine să închizi Facebook și să faci altceva cu timpul tău! 😛
Mie mi se pare doar o chestie de timp până când foarte mulți oameni o să fie afectați de schimbările astea și o să înceapă o migrare în masă către o platformă mai potrivită (existentă acum sau nu). Nu văd de ce s-ar complace milioane de oameni într-o platformă de socializare care nu mai este performantă, doar pentru că a fost performantă odată. Asta e doar părerea mea, numai timpul o să-mi arate dacă am dreptate sau nu. 🙂
Nu mă enervează doar pentru că nu mai arată celor care mă citesc articolele scrise de mine. Pe mine mă enervează și pentru că nu-mi mai arată noutăți de la paginile la care eu dădeam like-uri multe, tocmai din dorința de a transmite Facebookului că vreau să văd în continuare postările acelei pagini.
Eu cred că în situația de față există 2 soluții:
- să ne abonăm la bloguri, în loc să le dăm doar like pe Facebook. Într-o eră în care newsletterele au murit, trăiască newsletterele! E clar că LIKE nu asigură că vei și vedea noutățile cuiva pe care vrei să-l urmărești, așa cum ar fi normal. Abonările trimit mailuri de fiecare dată când un autor de site/blog postează ceva nou, astfel că dacă vrei să urmăreși pe cineva în continuare asta poate fi o metodă bună de a nu uita de el/ea. (Mai există opțiunea lui Feedly, care e o platformă ce îți arată când apar articole noi de la site-urile tale preferate, fără a-ți mai trimit mailuri, dacă acest lucru te deranjează.)
- să setăm pe Facebook toate paginile care ne interează (pagini personale, ale prietenilor, sau pagini business) ca See First.
Ce-am învățat eu din experiența ultimelor zile este că:
- atunci când oamenii cu mai multă experiență digitală ziceau să nu ne bazăm pe social media mai mult decât pe blogul personal aveau foarte mare dreptate. Nu știi niciodată ce se poate întâmpla, poate mâine se închide Facebook sau Instagram, ce facem după?! Iacă-tă, Facebook a luat-o razna, ce faci în situația asta? Blogul meu nu depinde exclusiv de Facebook, dar poate unii au businessuri care din asta fac bani. Oh well… Back to basics, back to cum era blogosfera acum 10 ani. Ne-am apucat de scris pe blog din plăcere pentru scris, nu din plăcere pentru social media, nu?
- See first atunci când îmi place de cineva și nu vreau să-l ”pierd”. Dacă vă face plăcere să citiți acest blog, atunci aș avea șanse mai mari să ajung la voi pe Facebook dacă bifați aceasă opțiune în pagina de Facebook BACKTOROMANIA.com. Sau, desigur, dacă vă abonați folosind formularul din partea dreaptă a site-ului. Trimit e-mailuri automate o dată pe săptămână, vinerea la prânz, cu articolele postate în săptămâna ce se termină și nu folosesc adresele de e-mail pentru altfel de comunicare. Dacă vă place ce și cum scriu, nu vreau să nu mai auziți de mine! 😀
- Blogu-i sfânt! 😀
Nici nu știu dacă mai are rost să share-uiesc articolul ăsta pe Facebook. Ziceți și voi! 😀