Browsing Tag:

nemira

cărți preferate
Carte

4 cărți preferate din 2018

Lista de cărți pe care vreau să le citesc se lungește mai repede decât apuc eu să tai din ea și asta nu e prea corect. Am citit anul ăsta mult mai puțin decât mi-ar plăcea, dar dintre cele pe care le-am citit, vă recomand 4 care au devenit cărți preferate, care mi-au scurtat multe drumuri plictisitoare cu metroul anul ăsta și pe care vi le recomand în caz că sunteți în căutare de niște literatură bună și educativă! 😀

 

Un apartament la Paris

Michelle Gable - Un apartament la Paris -

Am vrut și n-am vrut să termin cartea asta. Am vrut pentru că era prea interesantă și voiam să știu cum se termină.  N-am vrut pentru că era prea interesantă și voiam să mă bucur de ea cât mai mult. 😀 Este vorba despre două povești din două timpuri diferite care se întrepătrund în viața lui April Vogt, o expertă în mobilă europeană de la casa de licitații Sotheby’s din Statele Unite. Aceasta ajunge la Paris pentru a evalua obiectele dintr-un apartament care n-a mai fost deschis de 70 de ani. Cu această ocazie descoperă un celebru portret al Marthei de Florian, o faimoasă demimondenă a Parisului de la sfârșitul secolului 19. April devine fascinată de această femeie și descoperă niște jurnale care prezintă viața ei foarte interesantă și plină de picanterii într-o lume înconjurată de poeți, artiști, pictori.

V-o recomand dacă vă place/plac: beletristica, poveștile de dragoste, Franța, epoca interbelică amestecată cu epoca contemporană, teme artistice, picturi;

Nota mea: 10/10

Se găsește de cumpărat aici.

***

Elon Musk, Tesla, Space X și misiunea construirii unui viitor fantastic – Ashlee Vance

Imagini pentru elon musk ashlee vance

Elon Musk mă fascinează de vreun an și jumătate.  Cred tot mai mult că peste 100 de ani oamenii vor vorbi despre el precum vorbim azi de Einstein. Cartea lui Ashlee Vance este o biografie a celebrului om de știință, dincolo de informațiile despre mașinile Tesla și racheta Falcon Heavy de care a auzit toată lumea.

Am citit-o greu și mi-a luat mult timp s-o termin, n-a fost ca o poveste la care reveneam zi de zi. A fost ca și cum cineva a stat pe un scaun în fața mea și mi-a povestit, pe alocuri cu lux de amănunte, despre cum funcționează mintea strălucită a lui Elon Musk și cum vrea el să încerce să ajute lumea să evolueze. Uneori cu foarte multe detalii tehnice despre uzinele de proiectare ale rachetelor, alte ori cu multe detalii despre imperfecta viață personală e lui Elon (deloc surprinzător!), această biografie a fost ca un film SF, romantic, modern, toate la un loc.

V-o recomand dacă vă place/plac: biografiile, tehnologia, poveștile start-up-urilor, poveștile inspiraționale ale unor oameni de succes, informațiile despre viitorul tehnologiei în secolul în care trăim

Nota mea: 9/10

Se găsește de cumpărat aici.

***

Iubește și fii iubit(iubită) – Domnica Petrovai

Iubeste si fii iubita - Domnica Petrovai

Am aflat de cartea Domnicăi de pe blogurile pe care le urmăresc și-am ajuns într-o după-masă chiar și la lansare! Domnica Petrovai este psihoterapeut specializat pe probleme de cuplu. A scris în cartea ei concluzii pe care le-a învățat în urma numeroaselor persoane și probleme de cuplu care i-au trecut pragul cabinetului. Această carte este ca o vizită liniștită și frumoasă în care un om care înțelege mai bine decât tine cum funcționează relațiile umane îți traduce limbajul cuplului într-o formă ușor de înțeles și aplicat alături de partenerul tău. Ce mi-a plăcut cel mai mult la cartea asta – chiar dacă problemele de cuplu tind să fie un subiect de care sunt interesate preponderent femeile, această carte targhetează în egală măsură ambele sexe.

V-o recomand dacă vă place/plac: subiectele despre cuplu, terapie de cuplu, iubire, rezolvarea unor probleme din trecut, familie, dezvoltare personală

Nota mea: 10/10

Se găsește de cumpărat aici.

***

Bărbatul care n-a mai sunat – Rosie Walsh

Recunosc că am avut așteptări joase de la cartea asta când i-am auzit prima dată titlul. Eram sigură că va fi un clișeu de carte pentru fetele de 17 ani care descoperă pentru prima dată dragostea vieții lor. Și, evident, care se dau cu capul de pereți de tristețe pentru că ceva se întâmplă și bărbatu’ nu mai sună. Judec doar pentru că urăsc cărțile superficiale, vă zic! 😀

WRONG!

Bărbatul care n-a mai sunat m-a impresionat-șocat în primul rând pentru că e mult mai deep decât lasă titlul să se înțeleagă. Este o poveste dureroasă de iubire din viața lui Sarah care, după 19 ani de la un accident de mașină pe care l-a provocat în tinerețe, încă se întoarce an de an la locul nenorocirii și trăiește o dramă neputând să uite acel eveniment din trecut. Îl cunoaște pe Eddie, un băiat de care se îndrăgostește rapid și despre care crede pe bună dreptate că este iubirea vieții ei. Eddie simte absolut la fel față de ea! Cu toate astea ceva se întâmplă și el dispare subit din viața ei. Nu mai răspunde nici la telefoane, nici pe Facebook.

Sarah petrece niște luni groaznice încercând să afle ce-a greșit de l-a făcut pe Eddie s-o ignore așa. Într-un final află adevărul și totul începe să capete sens. Nu este o carte superficială, promit! 😀

V-o recomand dacă vă place/plac: cărțile ușor de citit la plajă sau în metrou, captivante, beletristica. poveștile de dragoste. poveștile emoționante

Nota mea: 9/10

Se găsește de cumpărat aici.

Ce cărți faine ați mai citit anul acesta? 😀

Sursă foto 1, 2,3-5-Elefant/Humanitas