Acasă la Târgu Mureș nu am de gătit.
De spălat vase.
De măturat.
De avut grijă de iepuraș.
De făcut curat prin casă de zici că locuim cinci laolaltă, nu doi.
Acasă la Târgu Mureș nu mă stresează șoferii bucureșteni.
Nici nu mă înghesuie nimeni în transportul în comun.
E liniște.
Și calm. Pe străzi, zic.
Și prin parcuri.
E chiar plăcut să ieși cu mașina.
Acasă la Târgu Mureș pot să dorm cât vreau.
Și să pierd vremea cum vreau.
N-am alarmă la ceas.
N-am mă grăbesc.
N-am coborâți??
Am mai mănâncă și tu că uite cum ai slăbit, dar măcar n-am ce mâncam azi?
Am hai la mama la îmbrățișat!
Am supă fierbinte de teiței întotdeauna!
Uneori și papricaș de pui, cozonaci sau chec.
Am un pat incomod și din care mă trezesc cu dureri de spate, dar în care dorm dusă.
Am cea mai mare densitate pe metru pătrat de oameni cărora le pasă de mine.
Am bebeluși cu care să mă joc.
Și familie mare, destul de încântată de revederi, destul de unită.
În special în jurul unui stâlp de suport și nucleu al familiei, numit bunică.
Care mă mai și consideră nepoata ei preferată, deși n-am de unde să știu dacă nu spune asta tuturor nepoților.
Sunt puiul lui mama.
Sunt ca într-o vacanță
Pot să mă comport ca un copil și nu ca un adult.
Mă întorc de acolo întotdeauna cu portbagajul plin de mâncare.
Am un fel de încărcător invizibil care-mi aduce bateriile pe verde atunci când mi le simt la 5%.
