Browsing Tag:

minuaturk

istanbul
Travel

Vă invit într-o vacanță în Istanbul [partea I]

***

Partea a doua a acestui articol – TIPS AND TRICKS ÎN ISTANBUL – se găsește AICI

***

Deși m-am întors cu un gust amar, la propriu, din vacanța în Istanbul, o să încerc să nu uit primele zile petrecute acolo, care mi-au plăcut foarte mult. (Am făcut în ultima zi toxiinfecție alimentară care-a stricat aproape tot zenul excursiei, vă povestesc mai multe în articolul viitor!) Am umblat zeci de kilometri, am făcut sute de poze, ne-am bucurat mult c-am ajuns în sfârșit în vacanța pe care-am așteptat-o cu sufletul la gură. Acum, întoarsă acasă fiind, simt un mare LOVE-HATE față de orașul ăsta. Atât de mare încât nici nu pot să-mi dau seama dacă primul cuvânt care-mi vine în minte când spun Istanbul e de bine sau e de rău.

De-asta nici nu m-am grăbit să scriu articolul acesta. Am vrut să las lucrurile să revină pe făgașul normal, să uit partea neplăcută. Să nu risc să scriu la supărare și-apoi să-mi pară rău. Pentru că mi-ar fi părut! Istanbulul e o altă lume, am trăit o săptămână total diferită de tot ce-am mai văzut vreodată în viața mea. Am văzut istorie, sărăcie, religie, o atmosferă de multe ori de film. Iar pentru că am atât de multe lucruri de povestit am hotărât că ar fi cel mai bine pentru toată lumea dacă aș împărți această excursie în 2 articole: primul, cel de azi, despre must-visit-urile din Istanbul, iar al doilea va fi plin doar cu tips & tricks în acest oraș.

Am pus poza asta ca să mă îndulcesc puțin înainte să scriu. Așa! 😀

Istanbulul este un oraș imens, acolo trăiesc în jur de 15 milioane de oameni (fără să mai numărăm turiștii), dar din fericire marea majoritate a obiectivelor turistice sunt în jurul strâmtorii Bosfor, de o parte și de alta a ei. Tot Google-ul vuiește de recomandari turistice în acest oraș, dintre care cele mai faimoase sunt:

Moscheea albastră

Această moschee este unul dintre simbolurile Istanbulului și ale Turciei. Nu se cuvine să ajungeți în fața ei și să vă lăsați dezamăgiți de o coadă made de oameni la intrare. Se intră repede înăuntru, pe cuvânt! Noi am prins această moschee în construcție, prin urmare n-am văzut multe părți ale ei. Indiferent de asta, este spectaculoasă atât din afară cât și dinăuntru.

Intrare: gratuită, dar obligatoriu cu părul acoperit și picioarele goale 🙂

Hagia Sofia

Hagia Sofia a fost Catedrala Patriarhiei de Constantinopol (deci creștină 😀 ), transformată ulterior în moschee, iar astăzi ea intră în categoria muzeelor. Este imensă, ca totul în Istanbul de altel, foarte, foarte impozantă, e greu să cuprinzi tot din ea într-o singură fotografie.

Intrare: 40 TL (aprox. 23 RON)

Galata Tower

L-am pozat din toate unghiurile, pentru că este o construcțe minunată și se vede din multe zone din oraș. De urcat în el n-am urcat pentru că am avut nenorocul să ne aflăm în Istanbul într-o perioadă extraordinar de aglomerată. Iar coada era de câteva sute de metri, dacă vă puteți închipui. Am auzit un ghid turistic american spunând că n-a văzut niciodată în viața lui atâți oameni în Istanbul.

În jurul acestui turn, aflat pe partea europeană a Istanbulului, există o mulțime de străduțe frumoase pe care merită să vă lăsați pierduți. Multe cafenele, una mai hygge ca alta, puțini turiști, tot ce vrei. Când m-am plimbat pe străduțele alea am înțeles de ce-a vrut duduia din melodie să fie Lost in Istanbul 🙂

Galata Bridge

L-am tranversat de multe ori și-am văzut de pe el cel mai spectaculor apus de soare din viața mea. Galata Bridge este plin zi de zi de sute de oameni care randomly pescuiesc. Este mai interesant decât pare să stai să-i urmărești.

Piața Taksim

Piața Taksim e raiul doner-urilor, Dristorul nostru de la Tineretului se poate ascunde în fața lui. Tot aici se plimbă și un tramvai retro, vechi de prin 1940-50, în care este obligatoriu să urcați ca să vedeți cum înoată prin marea de oameni care umblă pe acest bulevard important! Aici am băut în mai multe zile la rând un genial fresh de rodii (15TL, aproximativ 6 RON. Ia-o pe asta, România! :)) ).

În Taksim există și un funicular, un fel de metrou retro. Am vrut și cu el, îmi imaginam un fel de mașinuță precum cea din banca goblinilor din Harry Potter. Din păcate n-a fost chiar ATÂT de retro! 🙂

Strâmtoarea Bosfor

Bosfor este o strâmtoare între Europa și Asia și care leagă Marea Neagră de Marea Marmara. Cât de norocos să fie Istanbulul să există și de-o parte și de alta a acestui nod?

Noi am făcut o plimbare de o oră și jumătate cu un vaporaș de-a lungul acestei strâmtori. În afara faptului că am bifat un obiectiv și-am făcut niște poze frumoase, n-am prea rămas cu nimic în urma acestei mici excursii. Este doar o plimbare frumoasă cu vaporul, de unde puteți vedea partea de lângă țărm a Istanbului! Cam atât.

Bilet pentru vaporașul: 15 TL (aprox. 6 RON)

Palatul Topkapi

După mult mai multe ore de trezeală decât de somn, am vizitat Palatul Topkapi la câteva ore după ce-am aterizat în Istanbul. Am fost rupți de oboseală și ne-am târât cu greu prin imensul palat, asta după ce-am ațipit o jumătate de oră pe iarba din curtea lui. Acest palat are acum rol de muzeu (fun fact, cel mai vizitat muzeu din țară!) și a fost reședință a sultanilor otomani pentru aproape 400 de ani. Este un palat opulent, foarte mare și bogat, cu multe clădiri, multe terase cu vedere înspre mare și curți imense.

Intrare: 40TL (aprox. 23 RON)

Basilica Cisterns

Unul dintre locurile în care am vrut cel mai mult să ajung au fost aceste faimoase cisterne subterane, pentru că le-am văzut și-am citit despre ele în cartea și filmul după cartea lui Dan Brown, InfernoPe scurt, sunt o colecție impresionantă de coloane subterane scufundate în apă care fac parte dintr-o rețea de bazine construite în secolul VI pentru a alimenta orasul cu apă. Basilica are 336 coloane construcite în stil corintic și doric ce au 9 metri înalțime si sunt dispuse pe 12 rânduri a 28 de coloane fiecare.

Intrare: 40 TL

Muzeul Inocenței

Am primit acum 6 ani o carte pe care abia acum 2 ani am avut curiozitatea să pun mâna, Muzeul Inocenței. În ea este vorba este un bărbat, Kemal, care suferă de o iubire obsesivă, patologică, soră cu nebunia, pentru o fată mult mai tânără decât el, Fusun (puteți citi un  review bun aici) . Ca orice obsesie, și cartea a fost foarte lungă, cu multe descrieri, mult tras de păr, o nebunie în adevăratul sens al cuvântului. Partea interesantă este că autorul Orhan Pamuk, laureat al premiului Nobel pentru literatură în 2006, a deschis în Istanbul un muzeu intitulat la fel precum cartea în care a strâns dovezi ale nebuniei lui Kemal pentru Fusun. Peste 4000 de mucuri de țigări fumate, șervețele folosite de Fusun, lucruri atinse de ea, gumele ei de mestecat, toate acest lucruri au fost adunate într-un muzeu în care oricine merge însoțit de carte are intrare gratuită.

Partea proastă e că eu n-am găsit muzeul deschis din cauza unui bank holiday în Turcia

vacanță în istanbul

Miniaturk Istanbul

Miniaturk este un parc al celor mai importante clădiri și obiective turistice din Turcia, toate în miniatură. Este un loc foarte simpatic și care cu siguranță ar merita banii și timpul vostru. Toate machetele, unele până la 2 metri înălțime, sunt realizate în extraordinar de mult detaliu, deloc kitchos.

vacanță în istanbul

vacanță în istanbul

vacanță în istanbul

vacanță în istanbul

vacanță în istanbul

vacanță în istanbul

Grand Bazar și Spice Bazar

Era să nu prindem deschise aceste două bazare! Vă povestesc mai multe în articolul următor, dar pe scurt rețineți că am prins vreo 4 din 5 zile o sărbătoare în Turcia și aceste piețe erau închise. Când am apucat să le vedem în final, ne-am pierdut prin ele. Marele Bazar e ca un mic orășel plin de alei și magazine în care n-ai cum să nu te pierzi. Poți cumpăra acolo de la condimente, rahar, ceaiuri, aur până la haine, genți (fake!), tricouri, haine, nuci și alune de n-șpe feluri. Tot ce-ți poți dori tu să iei și să duci acasă la prieteni și familie. Tot ce poți să-ți dorești care să-ți amintească de Istanbul.

Este nerecomandat să mergeți în aceste bazare cu toții banii la voi, atenție! 🙂

vacanță în istanbul

vacanță în istanbul

vacanță în istanbul

vacanță în istanbul

vacanță în istanbul

vacanță în istanbul

vacanță în istanbul

vacanță în istanbul

vacanță în istanbul

vacanță în istanbul

Istanbulul e un loc fain, dar n-aș rezista să locuiesc acolo mai mult de două săptămâni. În afara zonelor turistice care sunt fabuloase, mie mi s-a părut un oraș mizerabil. La ani lumină față de București, Cluj sau Sibiu, sincer. Am vizitat și un cartier tradițional, fără turiști, și n-am plecat fericită de-acolo. Poate și datorită celor 40 de grade zilnic și a aglomerației cum n-am văzut în viața mea, mie-mi mirosea a mâncare și gunoi peste tot.

În afară de asta, obiectivele turitice sunt ceva ce nu vreți să ratați. Moscheile sunt fulminante. Galata Tower și străduțele pline de cafenele din jurul lui sunt parcă din film. Grand Bazarul e chiar interesant dacă nu ești într-o zi în care ți se face rău doar gândindu-te la mâncare. Am rămas cu sechele, vă zic, dar mi-am adus aminte doar de lucrurile bune răsfoind prin poze acum, când am pregătit articolul! 😀  O vacanță în Istanbul este cu siguranță o experiență pe care aș recomanda-o oricui măcar o dată în viață! 🙂

***

PS: Partea a II-a a articolului, cu tips & tricks într-o vacanță în Istanbul, se găsește aici! 🙂

PPS, bonus pentru cei care au ajuns până aici:        

vacanță în istanbul
 Sursă foto – arhiva personală