În anii trecuți de 1 Mai eram supărată că sunt în Anglia și n-am ce face, n-am o mașină în parcare și-o mare la care să fug, n-am un mic și-un grătar pe care să-i prăjesc sau un munte la care să plec (fără eforturi considerabile de mobilizare). Mi se părea trist să stau în casă, aveam energie de mai mult de atât. Nimeni de la mine de la muncă nu era atât de entuziasmat de ziua asta liberă (care e liberă și acolo) cum sunt oamenii aici în România.
Ceea ce e trist, zilele libere sunt întotdeauna motiv de bucurie.
Anyway, anul ăsta n-am mai fost în Anglia, am avut și-o mașină, și-o mare, și-un munte, și-un mic și-un grătar la dispoziție și cu toate astea anul ăsta abia am așteptat să vină 1 mai ca să pot să stau acasă.
Să am un weekend prelungit, să mă odihnesc, să citesc, să scriu, să învăț, să dorm, să ies în parc cu rolele, cu bicicleta, să mă bucur 4 zile de un București ireal de gol și frumos, ca niciodată. That was my idea of fun.
În niște săptămâni stresante și pline de muncă, cu recuperări enervante din răceli și boli sezoniere și cu energie ca un telefon cu baterie sub 10%, that was my idea of fun de 1 Mai.
A fost fun și nu regret deloc!
Nu sunt genul care să se enerveze atunci când merge într-o excursie și pierde multe ore pe drum – unu la mână, mie-mi place în mașină, mă bucur de compania celor cu care sunt și doi la mână, mă bucură prea mult ideea de excursie, vacanță, chillache, încât să mă enervez pentru ceva ce nu pot controla și anume un trafic mai încet decât mi-ar plăcea. Nu mă deranjează exagerat de mult. If I like the destination, I don’t mind the road. Dar anul ăsta, când am avut atâta nevoie de odihnă și de AZINUFACNIMIC, m-am felicitat că am decis să zac într-un pat și nu pe o banchetă.
Ăsta a fost anul în care de 1 Mai am fost cea mai fericită să stau acasă și să nu fac nimic. Deși aștept să-mi revin, n-am mai fost la mare de mult! 😀