Ok, să vă zic de unde a început toată treaba asta. 😀
Eu, de mică, am învățat la un nivel sau altul diferite limbi străine. Am învățat engleza din clasa I, dar anii petrecuți în Anglia au fost mult mai importanți decât cei din școala primară. O vorbesc acum la fel de bine ca româna.
Am învățat și germana (atât la școală câțiva ani, cât și în particular) pentru că mama a insistat ca eu și surorile mele să o știm. Ea, mama, s-a născut într-un sat săsesc și a intuit de mult beneficiile pe care ni le pot aduce niște cunoștințe în această limbă (PS: 26 de ani mai târziu confirm că mama a fost foarte deșteaptă că ne-a învățat de mici o limbă străină diferită de engleză, deci v-aș recomanda să faceți același lucru dacă aveți copii mici!). Am studiat-o mult, dar acum știu relativ puțin din ea pentru că n-am mai exersat-o și pentru că am avut altă limbă străină în care mi-am trăit, să zic groso modo, ultimii 10 ani. În CV am zis că știu germana la nivel de începător, dar dacă aș fi nevoită să o folosesc mai des mi-aș aminti-o mai mult decât un începător.
Am învățat obligat-forțat și franceza în școala generală. Nu mi-a plăcut atunci din cauza unei profesoare ciudate, dar tot s-au lipit de mine unele chestii. De exemplu, încă știu cum se zice la pat în franceză, iar asta e ceva, nu? :)) Nu mi-am trecut franceza pe CV, dar din nou, dacă aș fi nevoită să o folosesc mai des sau să citesc niște cărți de începători mi-aș aminti multe. În facultate o înțelegeam pe prietena mea Annelie când vorbea la telefon în franceză cu familia ei, eram așa mândră de mine! 😀
Și mai știu româna, o menționez și pe ea așa ca să fie mai lungă lista. :))
Îmi place, e fain să înțelegi un cuvânt, două, când mergi într-o țară străină, îmi place că știu mai mult sau mai puțin limbile de mai sus. DAR!
Astea sunt limbi pe care le știe toată lumea. Unii germana, unii franceza, toți rup 2 cuvinte în limbile astea. Nu mai zic de spaniolă, italiană, limbi atât de apropiate de română. Și eu înțeleg chestii în spaniolă, că am avut și noi acasătv.
Aș vrea să învăț o limbă străină pe care n-o știe oricine. Mă gândesc la ceva nordic (suedeză, daneză, finlandeză pentru că îmi plac țările nordice, deșiiii nu le-am vizitat niciodată) sau olandeza (ghici de ce, pentru că îmi place Olanda).
Căutând pe Google un top al celor mai importante limbi de știut în 2018 am găsit așa (le exclud pe cele despre care am scris mai sus):
- mandarina/chineza
- araba
- portugheza
- rusa
- japoneza
Limbile la care mă gândesc eu nu sunt prin listă, nu par să fie printre cele mai căutate la nivel mondial. Dintre cele de mai sus nu mă atrage niciuna și asta pentru că multe din ele au caractere ciudate, iar eu nu vreau să învăț litere noi. Rusa n-o vreau pentru că mi se pare comunistă. Dacă araba ar fi avut literele noastre, aș fi fost de mult curioasă să o învăț. Portugheza mi-este meh.
Pentru mine, să învăț o limbă străină este echivalent cu o călătorie foarte lungă într-o țară anume.
Eu, de exemplu, am descoperit foarte multe lucruri despre America și UK învățând în decursul timpului limba engleză (recunosc, un aport foarte mare l-a avut și locuitul într-una dintre aceste societăți în care încă mă regăsesc foarte mult). Alt exemplu, citind mica enciclopedie daneză a fericirii, Hygge, am avut impresia că un danez mi-a deschis larg ușa casei lui și m-a invitat să-mi prezinte cele mai cool chestii legate de stilul lui de viață. A fost ca o călătorie în Danemarca pe care n-am făcut-o niciodată, dar pe care acum vreau neapărat s-o planific. M-am îndrăgostit de Danemarca! 😀
Când am citit Un apartament la Paris, iar am simțit că cineva m-a poftit în casa lui și mi-a povestit despre poporul francez. Aceeași impresie am avut-o și când am învățat în clasele mici franceza: am aflat ce le place francezilor să mănânce, ce-i amuză, ce-i enervează – din nou, fix ca o călătorie.
Săptămâna trecută când am fost în Germania mi s-a deschis iar o ușă (la propriu, de data asta 🙂 ) într-o casă de nemți în care-am avut ocazia să văd ce le place lor să mănânce, la ce glume se distrează, ce înseamnă relaxarea pentru ei, ce înseamnă comunitatea pentru ei. WOW, câte chestii noi am învățat!
Am avut aceeași senzație citind Cei mai deștepți copii din lume, o carte despre sistemul de învățământ din Finlanda. (Dacă vă interesează acest subiect scrieți-mi să povestim mai mult, această carte este fulminantă!)
Mi se pare FAS-CI-NANT.
Fascinant de-a dreptul câte lucruri sunt de învățat despre toate țările și popoarele lumii și cât de puține știm noi (de fapt, eu) despre 90% dintre ele! Mi se pare că învățatul unei limbi străine te împinge cumva mai adânc într-o societate decât doar cititul unei cărți. Și wow, câte chestii interesante are fiecare țară! Fiecare are idei și stiluri de viață care-ar putea contribui cumva la bunăstarea noastră – eu, cel puțin, încerc să iau câte ceva de peste tot pe unde merg. Nu mi-ar plăcea să știu toate limbile din lume, dar cele ale țărilor care mie-mi plac, da. Îmi imaginez viața frumoasă în țările nordice, așa că vreau să aflu mai mult.
De exemplu, îmi place acum să-mi creez sau să încerc să fac alături de familia/prietenii mei mici momente hygge in viețile noastre. Îmi place ideea pe care am văzut-o în familiile mari din Germania (și pe care noi la Tg. Mureș o punem în aplicare de mult 😀 ) de a face mese mari cu familia în cât de multe duminici se poate. Îmi plac francezii care mănâncă niște baghete pufoase zi de zi sau nemții cu pretzelii lor. Îmi place și îmi însușesc cât de mult pot stilul de educație finlandez. Înțeleg pe zi ce trece tot mai mult citatul care spune că
Viața e ca o carte, iar cei ce nu călătoresc citesc doar prima pagină.
Eu aș vrea să dau pagina călătorind mai mult, citind mai mult despre stilurile de viață ale altor popoare (poate ale celor pe care le admir sau ale celor foarte exotice, cu care nu mă intersectez zi de zi) și hotărându-mă să învăț o limbă străină, o limbă nouă, dar complet, complet nouă pentru tot ce-a mai auzit urechea mea până acum. Dacă tot cred că am urechea formată pentru limbi străine și dacă tot îmi place să învăț, nu am nimic care să mă oprescă. Mmm, ce m-am entuziasmat scriind! 😀 😀
În fine, m-am hotărât că până mă decid ce limbă nouă primesc în viața mea, o să-mi recapitulez germana. Am fost într-o vacanță frumoasă acolo recent și mi-am dat seama c-am uitat s-o vorbesc mult mai mult decât credeam, dar de înțeles încă înțeleg foarte mult. O să fac eu să fie bine și la următoarea vizită la partea nemțească a familiei mele o să mă descurc mai bine și-o s-o vorbesc mai ceva ca pe engleză.
Glumesc.
LOL.
PS: Sugestiile sau experiențele voastre legat de ce am scris mai sus m-ar ajuta enoooorm! 😀