Când eram în anul 2 de facultate am trecut printr-o frântură de inimă de ordin științifico-fantastic, adică atât de dureroasă încât credeam că așa ceva mai există doar în filme.
Eram îndrăgostită de un băiat care s-a hotărât la un moment dat să nu mă mai bage în seamă și nu puteam pricepe de ce face asta când eu eram atât de minunată și de bună cu el (așa cum sunt cu toată lumea 😛 ). Râuri întregi de lacrimi și valuri de muzică tristă și semi-depresie au curs în acele momente în care simțeam că nu poate să existe ceva mai rău în lumea asta decât să te părăsească un iubit *let that sink for a minute…*