Browsing Tag:

frică de zbor

teama de zbor
Fetița cu chibrituri

Cum mi-am (aproape) învins teama de zbor

Să vă zică cineva că o fată care a zburat pe perioada facultății mai mult decât poate contoriza a avut ani de zile fobie de zbor s-ar putea să fie o treabă pe care s-o considerați și catalogați drept exagerată.

Să zicem că fata asta se numește Ioana și să zicem că eu sunt, de fapt, Ioana. 😀 Iar dacă eu am ajuns să mă simt în stare să scriu un articol în care să dau sfaturi (!!!) despre cum să nu-ți mai fie frică atunci când zbori, însemnă ori că n-am mai zburat de mult și am uitat cum e, ori că la ultimul cutremur din București mi-am dat seama că bălăngănitul în aer e mai fun decât bălăngănitul în apartamentul de acasă, așa că mi-am făcut un pic de ordine în prioritățile fricii. :)))

(PS, acuma cine zboară cu mine cel mai frecvent o să râdă și-o să zică hăhăhăhă dai lecții de parcă eu nu știu cum îți transpiră mâinile când decolăm hăhăhăhă, să-ți dau să-ți citești articolul data viitoare când plecăm). În fiiiine. Să nu băgăm în seamă prea-realiștii. Eu mi-am învins teama de zbor, indiferent ce părere au despre asta palmele mele.

Trebuie să știți despre mine că am avut o perioadă în care înainte de fiecare zbor pe care urma să-l am făceam niște semi atacuri de panică (le zic așa, deși teoretic și practic n-au fost diagnosticate niciodată de cineva competent) oribile. Zburam des, făceam o dată la 2-3 luni o tură UK – România dus întors, cu câteva excepții în ultimii mei ani petrecuți în Anglia când am venit în țară un pic mai des. Mai adăugăm la zborurile clasice către casă și 1-2 pe an în vacanțe altundeva decât România. La un moment dat știam pe derost poezia aspectelor de siguranță la bord a stewardeselor de la Wizz. Ce vreau să spun este că mă consider un om cu destul de multă experiență într-un scaun de avion. 

Înțeleg că teoretic această experiență ar fi trebuit să mă facă să simt de la zbor la zbor tot mai mult că hey, mersul cu mașina asta prin aer e la fel de normal ca mersul cu trenul sau autobuzul, să-l simt ca o navetă mai scumpă. Să mă simt ca oricine care merge la facultate în Cluj și vine acasă la Mureș în fiecare weekend. Ar fi trebuit să fie ceva normal, dar oh fuck, a fost orice, numai ceva normal nu!

Un zbor în lumea mea se împarte în 3 părți mari și late: decolarea, croaziera și aterizarea.

Cea mai oribila pentru mine este decolarea. Aproape că nu înțeleg cum de nu atinge avionul ăla cu coada pe jos când se desprinde de sol, dar mă rog, n-am auzit până acum niciodată de un avion care să facă asta, așa că voi presupune că fizic este imposibil. Nu cred că sunt proiectate avioanele să poată face așa ceva, nici dacă ar vrea. Sau cel puțin îmi zic asta ca să mă fac să mă simt mai bine. :)) Nu mă simt confortabil să mă uit pe geam când decolăm, nu-mi place senzația aia când mi se ridică sufletul în gură și când simt avionul cum trage să ne ridice la înălțimea lui de croazieră. Apreciez foarte mult avioanele Tarom care au ecrane pe care poți vedea la ce altitudine ești, cumva mă ajută să-mi confirm că da, chiar mergem în sus și nu, nu cădem în gol.

Odată ce pilotul închide semnalul de cuplare al centurilor de siguranță (de regulă după vreo 5-10 minute după desprinderea de sol), încep să mă liniștesc. Nu mă simt confortabil și nu-mi vine să dansez prin avion, dar cel puțin nu-mi mai transpiră mâinile. Am uitat să menționez că-mi pornesc pe telefon întotdeauna un timer la decolare cu timpul total de zbor, la care mă pot uita în orice moment ca să știu cât timp mai avem până la destinație. Cea mai nașpa parte care se poate întâmpla în timpul croazierei sunt turbulențele.  Nu mă deranjează (tare) să mă uit pe geam în timpul unui zbor, dacă nu suntem în decolare.

Cu 30-40 de minute înainte de touch-down, piloții încep de regulă coborârea.

Când timerul meu indică deci 30-40 de minute rămasă până la destinație și când îmi dau seama că piloții încep să coboare avionul, eu mă calmez foarte tare. Cred că teama mea vine din dorința aprigă de a nu coborî necontrolat și a cădea în gol, iar când văd că piloții încep coborârea controlată, mie-mi trece orice emoție. La asta se mai adaugă și entuziasmul ajungerii într-o nouă destinație sau acasă, clar. 😀

Cea mai nașpa parte a coborârii sunt turbulențele cauzate de trecerile prin nori, dar de astea mi-e rareori frică (poate și pentru că înțeleg de ce se formează și știu și că se termină imediat ce ieși din nori). Știu că statistic vorbind momentul în care cele mai multe lucruri pot merge prost la un zbor este aterizarea, dar mie nu mi-e frică deloc de ea. N-am avut parte de aterizări urâte niciodată. E excitementul prea mare ca să mă pot gândi la chestii nașpa. 😀

Ce m-a ajutat pe mine să îmi depășesc oarecum teama și emoțiile dinainte de zbor:

  • am citit pe net articole despre avioane și turbulențe. Ce sunt turbulențele, de ce se formează, de câte feluri sunt, cât de periculoase sunt. M-am convins din mai multe surse că exista șanse destul de mici ca niște turbulențe să poată da peste cap la propriu un avion. (mă rog, când am zburat odată din Manchester către Roma și a trebuit să mă țin de scaun că mi-era teamă să nu cad prin podeaua avionului nu m-am mai putut gândi la statistica asta referitoare la cât de inofensive sunt turbulențele!). Am învățat și că piloții au aparate care detectează sau anticipează turbulențele, așa că pentru a preveni un stres in plus oamenilor din avion, chiar dacă acestea (turbulențele) nu sunt periculoase, ei le pot evita zburând la alte altitudini.
  • am încercat să înțeleg foarte grosso-modo cum funcționează avioanele, după ce am fost pregătită să accept că mi-e frică să zbor pentru că nu înțeleg zborul. Nu am înțeles cum funcționează un avion, cum poate să plutească în aer (nu plutește, el se mișcă în aer), drept urmare eu îmi imaginam în timpul unui zbor milioane de scenarii despre ce poate să nu meargă bine până la destinație. Teama cauzată de necunoaștere e ceva clasic în lumea asta! 🙂
  • M-am gândit foarte mult că dacă avionul ăsta în care mă urc eu acum a zburat ieri, alaltăieri, săptămâna trecută de 7 ori, luna trecută de 30 de ori și de ani de zile zboară pe ruta asta fără probleme, am șanse mari să nu mă înșel dacă voi presupune că și cursa mea de azi va decurge fără probleme.
  • Faptul că avioanele cu care am zburat n-au avut niciodată probleme în timpul unui zbor. N-am pățit niciodată ceva care să-i facă pe oamenii de lângă mine să țipe și pe mine să fac un atac de cord și să cred că nu voi mai ajunge întreagă la sol. Chiar dacă mi-a fost frică aproape de fiecare dată în timpul zborurilor, întotdeauna am recunoscut că frica mea este nefondată și NE-bazată pe experiențe traumatizante din trecut. Avioanele au circulat întotdeauna frumos, indiferent că au fost la Wizz Air, Tarom, Lufthansa sau ce-or mai fi fost.
  • mă ajută foarte mult, în timpul unei situații care mie mi se pare mai înfricoșătoare (de exemplu, să zicem că trecem prin niște turbulențe care durează zeci de minute), să văd că oamenii din jurul meu nu se panichează. N-are nimeni nicio treabă (sau, oricum, nu arată :)) ), iar asta pentru mine este destul de liniștitor.
  • filmele și cărțile. Mie îmi trece foarte ușor timpul în avion dacă mă uit la niște episoade dintr-un serial care-mi place sau dacă citesc. Serialele mă fac să mă gândesc la altceva și să nu-mi dau seama cum au mai trecut încă 20 sau 40 de minute. Din păcate eu nu fac parte din categoria acelor norocoși care pot dormi în avion, așa că privitul la filme și cititul sunt pentru mine metodele cele mai bune de trecere a timpului mai repede.
  • aleg companii de zbor în care am încredere, cu care am avut zboruri ușoare. Ca să înțelegeți ce vreau să zic aici, să știți că eu nu am zburat și nu doresc să zbor niciodată cu Blue Air (am citit în presă multe despre ei). Cu Wizz Air am zburat cel mai mult, am avut întotdeauna doar experiențe bune. La fel cu Tarom. Lufthansa este compania mea preferată. Nu mi-a plăcut deosebit de mult cu Ryanair, dar nici acolo n-am avut cine știe ce probleme – cred că mă desumfla doar faptul că avioanele lor păreau cam vechi.

Dacă sunt așa de bună la teorie, asta nu înseamnă că acum zborurile mi se par confortabile. Tot mă enervează statul în scaun atâtea ore, tot le consider cam peste mână, cu excepția celor care durează sub o oră, care mi se par chiar wow pentru că sunt atât de scurte încât nici n-am timp să mă sperii prea mult, că deja ne pregătim de aterizare. Acum sunt mult mai bine față de cum eram acum câțiva ani, când plângeam înaintea fiecărui zbor. Much better, much better! 😀 Știu că o parte din problemele mele din trecut erau cauzate și de faptul că zburam în 90% din cazuri singură, deci mă plictiseam într-un hal inimaginabil, mai ales dacă mai și călătoream 5 ore înainte din Manchester până în Luton la aeroport. Fun times, ce să zic… :)))

Mi-am promis că n-o să-mi fur niciodată ocazia de a călători într-un loc frumos din lume doar din cauza teamei de zbor.

Și de-ar fi să zbor plângând, tot mă duc, dar sper să nu fie cazul! 😀 Mie avioanele mi se par niște chestii absolut, absolut fascinante și îmi place să le descopăr de fiecare dată când am ocazia. Recunosc, îmi plac mai mult când eu nu sunt în ele :)))) În ultimii ani, cu fiecare zbor m-am simțit tot mai bine, sper s-o țin tot așa. 🙂

Sursă foto 1,