Browsing Tag:

de citit

Carte Dezvoltare personală

Ce concept înșelător, succesul ăsta

”În dimineața zilei de 6 aprilie 2007 zăceam pe jos acasă, în biroul meu, într-o baltă de sânge. În cădere m-am lovit cu capul de colțul biroului,tăindu-mă la ochi și lovindu-mi pometele. Căzusem din cauza extenuării și a nesomnului. Ca urmare a acestui episod m-am trezit alergând de la un doctor la altul și făcând tot felul de investigații – RMN, tomografie, ecocardiografie-, ca să aflu dacă, pe lângă extenuare, nu există și o problemă medicală necunoscută. Din câte se pare, sălile de așteptare s-au dovedit pentru mine cele mai bune locuri în care să îmi pun multe întrebări legate de viața mea.

Așa începe Arriana Huffington, co-fondatoarea celebrului ziar online The Huffington Post cartea sa, ”Redefinirea succesului”. Ca orice carte peste care nu trec ca vântul și care mă bântuie după ce-o termin pentru că mi se pare adresată (și) mie, am vrut să povestim despre ea.

Despre succes

Fiecare are propria unitate de măsură a succesului, modelată fidel pe grila de valori a fiecăruia. Ce este succes pentru mine nu trebuie să fie succes și pentru tine, și invers. Cumva am plecat toți de la bucuria lucrurilor simple la continua goană după MAI mulți bani, după o carieră MAI bună, prieteni MAI mulți, lucruri MAI multe. Cumva, banii și puterea sunt primele lucruri la care te gândești când auzi de o persoană de succes, nu?

Povestea Arrianei Huffington

Ariana Huffington este o femeie cu o viață fabuloasă, care poate reprezenta definiția succesului pentru mulți dintre noi. Are o avere de milioane de dolari, este cunoscută de toată lumea, a condus un ziar foarte popular este un icon și un model pentru milioane de femei din toată lumea.

Sau cel puțin a fost, până în momentul în care în 2007 a leșinat la un moment dat din cauza unui inevitabil burnout. Cu toți banii ei, cu toate posibilitățile de a-și angaja asistenți, bucătari, antrenori de sport, de somn, vacanțe relaxante, corpul ei n-a primit odihnă suficientă și a intrat în grevă. A urmat o perioadă în care lumea Arrianei s-a întors peste cap și în care a fost nevoie să-și reevalueze tot stilul ei de viață care-a adus-o în colaps fizic. Cu siguranță ceva nu era OK, chiar dacă avea bani și putere, dacă mintea și corpul ei au decis să spună stop, noi intrăm în grevă acum!

Ce folos atâția bani și faimă când ea zăcea într-un pat de spital? A devenit clar pentru ea că definirea succesului nu era și nu este proporțional cu suma de bani deținută, ci mai mult cu grija pe care o are fiecare față de corpul, sufletul și capul tău. Arriana face în cele 300 de pagini ale cărții o întreagă pledoarie pentru odihnă, pentru somn de calitate, pentru pauză de la social media și TV, pentru meditație, rugăciune, yoga, sport, tot ce înseamnă mindfullness. Îndeamnă la liniște, la renunțatul la multitasking, la setarea unei înâlniri cu somnul cu aceeași seriozitate cu care ne setăm întâlniri de business.

Pe mine m-a convins să-mi descarc o aplicație care să mă trimită la somn seară de seară pentru a obține cele 8 ore de odihnă obligatorii. Ultimele nopți așa le-am început și au fost un succes! Nu mă interesează dacă n-o să reușesc seară se deară, mă interesează să-mi formez un obicei. M-a făcut să-mi descarc și Headspace, o aplicație care te ajută să meditezi 5-10 minute zi de zi. Și pe asta am folosit-o aproape seară de seară. M-am obișnuit să pun în surdină un mix de muzică relaxantă înainte de culcare. Uneori aprind și bețișoare sau lumânări parfumate, mă ajută să creez o atmosferă totală de relaxare în orele dinainte de somn. Nu reușesc asta seară de seară, dar tot e un pas înainte!

succes

M-am mai liniștit. Nu știu dacă micii pași pe care i-am făcut au deja un impact vizibil asupra mea, dar parcă nu mă mai trezesc atât de epuizată dimineață de dimineață. Parcă nu-mi mai vine să mai trag de mine să văd încă un episod seara, în loc să merg frumos către pat. Poate ajută și faptul că nu mai am Facebook pe telefon, într-o încercare de a reduce timpul petrecut aiurea scrollând și supărându-mă pentru ce citesc acolo. Vă țin la curent cu detoxul ăsta al meu. 😀

Povestea Arrianei e foarte ușor de atribuit și nouă, muritorulor de rând fără milioane de dolari în buzunar. Asta e doar o dovadă a faptului că lucrurile de bază în lumea asta, precum somnul sau pârțurile, sunt toate la fel pentru toți oamenii, indiferent de culoare, vârstă, locul preferat pentru vacanță sau numărul de urmăritori pe Instagram. Pe lângă faptul că sunt la fel la toată lumea, lucrurile de bază sunt, mai zic încă o dată, baza pentru orice succes dorit de fiecare dintre noi.

succes

Pentru unii, să aibă succes poate înseamnă să aibă un loc de muncă suficient de fain care să le asigure o anumită sumă de bani lunar. Pentru alții poate însemna să răspundă la medicamentele pe care le iau împotriva unei boli. Pentru alții înseamnă să ia o diplomă. Pentru mine, Ioana, succesul înseamnă libertatea de a face ce-mi doresc fără ca aceste lucruri să mă afecteze în mod negativ. Înseamnă liniște fizică și psihică. Înseamnă independență financiară, whatever that means for me. Înseamnă echilibru.

Să pot citi cât doresc fără să am o oră anume de culcare. Să pot dormi cât doresc fără să mă dea afară de la muncă pe motiv de absență. Înseamnă să fac lucrurile care îmi plac, la care sunt bună, care ajută alți oameni. Înseamnă să fac bine. Înseamnă să fiu o fată de care oamenii apropiați mie să fie mândri. Înseamnă să înmulțesc cu succes o floare. Sau să fac o prăjitură bună. Pentru mine, succesul va fi când voi reuși să am un job part time pentru tot restul vieții, să ies din bula 9-5 înainte de 30 de ani.

Succesul nu este, pentru mine, alb sau negru.

Nu cred că ori ai, ori n-ai. O experiență puternică în viața mea sau a ta ne poate schimba la 180 percepția despre succes. Pentru că, până la urmă, nu putem avea succes în lucrurile mari până nu le stăpânim pe cele de bază. Nimeni n-o să facă averi dacă nu doarme noaptea, workaholic-ismul nu mai este de mult la modă. Nimeni n-o să cucerească lumea dacă se îmbolnăvește din cauza neglijenței corpului lui. Să luăm drumul spre succes pas cu pas, de la mic la mare, de la basics la advanced!

Îmi dau seama recitind că MIE îmi spun lucrurile astea, în primul și în primul rând. 🙂

Arriana a renunțat ulterior la poziția ei de la Huffington Post în 2016. A pornit apoi o nouă companie, Thrieve Global, care are ca focus principal lupta împotriva stresului și a burnout-ului. A fost și este invitată la numeroase conferințe, inclusiv TED (ascultați mai jos, are doar 4 minute), în care a povestit despre nevoia de pauză și liniște în viața fiecărui dintre noi și despre revoluția somnului. Cartea ei a fost numită de către Richard J Davidson, fondatorul al Center for Investigating Healthy Minds ”Una dintre cele mai importante cărţi ale acestui secol. O îmbinare de înţelepciune simplă, ştiinţă şi poveşti de viaţă fascinante, această carte aduce o privire profundă și optimistă asupra modului în care să ne trăim viața. O lectură obligatorie pentru oricine îşi doreşte să trăiască cât mai autentic.”  Așa o fi! 🙂

Dacă vă interesează și vi se pare interesant subiectul burnoutului în contextul permanentei căutări a succesului personal, cartea Succesul Redefinit o să vă placă mult. Este, de asemenea, o foarte bună idee de cadou, în cazul în care mintea v-a fugit către o persoană anume citind rândurile de mai sus. Dintre toate cărțile de dezvoltare personală citite de mine vreodată, aceasta este cu siguranță printre cele care m-au influențat cel mai mult să fac o schimbare. Se găsește de cumpărat aici. 🙂

Sursă foto 1, 2, 3, 4