Browsing Tag:

copenhaga

My bike and I Travel

Cred că într-o altă viață m-am născut în Copenhaga

Mi s-a părut că visez când am ajuns în Copenhaga (în daneză Kobenhavn) și am văzut piste de biciclete late cât benzile pentru mașini. Și două piste, nu doar una, că doar sensurile de mers sunt două. Conform acestui top, Copenhaga este cel mai bike-friendly oraș din lume! Trotuar, pistă, bandă, bandă, pistă, trotuar. Stai, de când sunt bicicletele egale cu mașinile? Și mai au și pietonii drept la trotuarul lor? Ce nebunie! 😀 Am petrecut recent câteva zile în Danemarca, prima țară nordică pe care o vizitez, și fix cum mă așteptam mi-a plăcut foarte mult. Cum să fi fost altfel! 😀 Am văzut o țară foarte frumoasă și dezvoltată care mi-a îmbogățit mintea și spiritul. Vă povestesc o parte din această experiență și câteva lucruri de făcut în Copenhaga în speranța că o să fac să îndrăgiți această țară mică, cochetă și super educată. 😀

Câteva idei pentru o experiență faină de 1-2 zile în Copenhaga:

  • Pentru început ai putea ar trebui să închiriezi o bicicletă (fie dintr-unul din multele shopuri de pe străzi, fie printr-o aplicatie cum ar fi Donkey Republic) și să călătorești cu ea în loc de taxi/autobuz – e mult mai cool, mai rapid și mai eco-friendly. It’s a must în Copenhaga! Plus, foarte safe! Bicicliștii au benzile lor foarte late, puternic colorate în albastru pentru o vizibilitate cât mai mare, iar pentru ei există chiar și semafoare dedicate. Pe pistele de bicicliști circulă atât cei ce merg mai încet, pe dreapta, cât și cei ce merg mai tare și depășesc, prin stânga. Nu vă fie teamă, deci, nu încurcați pe nimeni indiferent ce tip de biciclist sunteți – deși eu recomand să stați pe dreapta, să mergeți încet, cu un ochi înainte și altul pe sus, admirând arhitectura.
  • Odată ce pleci în explorarea orașului, ai putea să pui pe google maps Nyhavn, adică Noul Port, care este zona cu celebrele clădiri colorate ce apare în toate pozele cu Copenhaga. Această zonă merită umblată la pas pentru a-i putea lua vibe-ul cu adevărat. O bere la unul din localurile de pe marginea apei este priceless (eu v-o recomand pe una care se numește Kronenburg – blondă – și care este extraordinar de gustoasă și fructată – vă spune asta cineva care de fel nu bea bere niciodată!). Altfel, pentru a salva niște bani, puteți să găsiți aceeași experiență și cumpărând o bere/un suc de la un supermarket și sorbindu-l pe lemnele de pe marginea dock-ului, cum fac mulți alți turiști și localnici
  • Înainte să pui următoarea destinație pe google maps, oprește-te puțin și bucură-te de liniște. Nyhavn este o zonă pe care niciun turist nu vrea s-o rateze, dar cu toate astea este foarte liniștită. Nu auzi mașini, claxoane (deloc în Copenhaga n-am auzit claxoane, de fapt), nu este muzică, este un loc foarte bun de relaxare și reîncărcare a bateriilor. Inspiră aerul curat și bucură-te de plimbare! 🙂
  • Mai departe, îți sugerez să cauți pe google maps The Little Mermaid – vă puteți urca pe bicicletă și puteți pedala în continuare conform indicațiilor aplicației de navigare către micuța statuie-landmark a Danemarcei, care se află la 5 minute cu bicicleta de Nyhavn si care este o reprezentare a sirenei din povestea cu același nume a scriitorului Hans Christian Andersen – sirena care revine în fiecare seară la țărm să-și aștepte prințul (mai multe despre povestea sirenei puteți citi aici).  Nu este din cale-afară de spectaculoasă, dar este într-o zonă frumoasă și merită o poză și o plimbare până acolo 😛
  • Cele povestite mai sus se pot vedea frumos și dintr-o plimbare cu bărcuța prin canalele din Copenhaga – nu am făcut asta, dar înțeleg de ce lumea vede asta ca o experiență ce merită bifată. Biletul nu costă mult, maxim 10 EUR/persoană.
de făcut în copenhaga
  • După Mica Sirenă, puteți căuta pe google maps cum ajungi cu bicicleta către Strøget, care este o frumoasă alee pietonală plină de magazine, cea mai mare zonă comercială pietonală din Europa. Aici se găsesc magazne de toate felurle, scumpe, ieftine, locale, universale, artiști stradali, cafenele unde poți gusta o cafea, restaurante (destul de puține), stand-up-uri cu dulciuri locale – merită o plimbare pe aici, chiar dacă nu ești chitit pe cheltuieli. Vă recomand să intrați în magazine și să vă cumpărați lucruri hygge care să vă aducă aminte de Danemarca: lumânări frumoase, decorațiuni, ceaiuri, cafele, ciocolate calde – o bucurie pentru suflet ce găsiți pe aici. 😀 Arhitectura daneză este la ea acasă pe această stradă, te poți plimba pe acolo stând doar cu capul pe spate și admirând clădiri. 😀
de făcut în copenhaga

După atâta plimbare, meritați o masă bună, în tihnă, la un restaurant care vă face cu ochiul. Nu înghesuiți prea multe activități de făcut într-o singură zi, nu merită!

  • Altceva de făcut în Copenhaga, dacă aveți timp și chef, ar mai fi o călătorie de 35 de minute cu trenul până în Malmö, Suedia. Este un oraș în același stil nordic, foarte cochet, despre care am auzit că arată ca din povești în preajma Crăciunului și care are și un magazin LUSH, pentru cine este interesat de această informație ?. Biletul costă în jur de 20 EUR/persoană/dus-întors, iar orașul merită luat la pas cu siguranță. De la stația Malmö Central unde vă lasă trenul ajungeți într-un minut pe o altă arteră cu multe magazine, Sodergatan, similară celei din Copenhaga. Eu iubesc genul acesta de zone, pentru că nici măcar nu trebuie să mergi acolo cu gândul să spargi o grămadă de bani ca să te poți bucura de oameni, natură, arhitectură și lipsa mașinilor. Pentru mine asta reprezintă relaxare și iau la pas astfel de străzi pe oriunde le găsesc.  PS: Drumul dintre Copenhaga si Malmo se face printr-un pod construit pe sub apă, Oresund! 😀
de făcut în copenhaga - malmo suedia
  • Dacă ați mai avea timp în care nu știți ce să faceți, eu v-aș recomanda doar să luați orașul la pas cu o cafea și un croissant în mână și să vă bucurați de aerul curat și de liniște. Ăsta ar fi luxul suprem pentru mine! TripAdvisor vă poate spune și alte lucruri interesante de făcut în Copenhaga sau Malmö, dar de cum să câștigați liniște și relaxare n-am prea citit pe nicăieri. 😀

Înainte să plec mi-ar fi plăcut să știu că:

1/ Danemarca este o țară foarte scumpă! Faptul că moneda națională este coroana daneză (DKK) care nu este atât de populară precum EUR/ GBP/ USD si drept urmare capul nostru nu poate face pe loc o conversie a unui preț din DKK in RON/EUR este un lucru foarte tricky – ajungi să cumperi multe lucruri la prețuri pe care, dacă le-ai vedea într-o monedă mai cunoscută, nu le-ai lua niciodată la prețul ăla. Orientativ, două cafele ne-au costat în medie 11 euro, iar o masă la restaurant (fără băuturi) sub 50 euro nu am găsit. Tot orientativ, cam 7.5 DKK = 1 EUR.

2/ Cazarea se poate face, ca peste tot, în Airbnb sau hotel. În ceea ce privește Airbnb, în Copenhaga este foarte populară ideea de a închiria o cameră într-o casă împreună cu proprietarul, în loc de a închiria întreaga proprietate (așa cum am întâlnit cel mai des până acum). E cu dus și cu întors treaba asta, pe de o parte se poate să găsești un proprietar care închiriază o cameră unde îți oferă intrare separată și baie privată, ceea ce este un caz fericit, dar există și cazul în care pur și simplu stai într-o cameră din apartamentul unei familii, unde împarți baia, bucătăria și intrarea cu proprietarii.

Depinde ce anume vă place, cât de mult vă interesează liniștea și intimitatea. Noi am întâlnit ambele situații în două cazări diferite din Danemarca, iar varianta în care am împărțit intrarea, baia și bucătăria cu proprietarii este ceva ce n-aș vrea în mod deosebit să repet.

3/  Vremea (toamna) este exact așa cum se vede în pozele de mai sus 😀 A fost înnorat, dar mai cald decât m-am așteptat – nu am avut nevoie de căciuli sau 2 bluze pe sub geci. Mi-ar fi folosit niște mănuși subțiri pentru când eram pe bicicletă, vântul poate să crape un pic mâinile. Nu prea pot să comentez multe aici pentru că eu, după cum spuneam, cred că într-o altă viață m-am născut în Copenhaga, iar vremea răcoroasă și ușor ploioasă mie îmi place muuult (știți unde am locuit 6 ani de zile, deci de unde mi se trage 😀 )

 

4/ Oricât ar suna de cool, nu prea merită vizitat muzeul Guinness World Records. Mie mi s-a părut ușor plictisitor, mi-ar fi plăcut (și m-am așteptat) să fie mai interactiv, dar în schimb a fost plin de panouri pe pereți care trebuiau citite pentru a descoperi diverse nebunii care au intrat în cartea recordurilor. N-a fost chiar atât de interesant pe cât părea! 😀 La acest muzeu noi am fost convinși să cumpărăm un bilet mai scump (Fun Pass, 215 DKK = aprox. 28 EUR/persoană), dar care ne dădea acces la acest obiectiv plus altele 3 (o casă a groazei, Ripley’s believe it or not și casa Hans Christian Andersen). Clar nu vă recomand să luați biletul ăsta, dintre cele 4 obiective mie mi s-au părut cât de cât interesante doar ultimele două, dar nici la acestea nu pot să zic că pierdeți mare lucru dacă nu le bifați.

5/ Marea majoritate a danezilor vorbește și înțelege engleza destul de bine, deci comunicarea nu-i o problemă nici pe stradă, nici la magazine, nicăieri. Nu vă feriți să întrebați, în țara cu cei mai fericiți oameni din lume nimeni nu se supără să ajute. 🙂

6/ Taxiurile ar trebui evitate pe cât de mult se poate, sunt extraordinar de scumpe – citește nr. 1/. Am făcut două curse de aproximativ 10 minute și am plătit 25-30 de euro pe fiecare (într-un alt oraș, nu în Copenhaga). 😐

7/ FYI, studiile universitare în Danemarca sunt gratuite pentru români.

8/ Exact așa cum v-ați fi așteptat, Copenhaga (toată Danemarca, cred) este o zonă foarte kid-friendly – ceea ce pentru mine spune multe, pentru că eu cred că nivelul de civilizație al unei țări sau a unui om oarecare se vede în felul în care acesta tratează copiii și bătrânii.

8/ Nu faceți ca mine și citiți această carte înainte să vizitați Danemarca – s-ar putea să vă ajute să aveți o experiență mult mai autentică. Eu am citit prea puțin din ea înainte măcar să știu c-o să ajung în Danemarca, iar acum îmi pare rău 😛

hygge rețeta daneză a fericirii

Acestea fiind spuse, eu vă mai rețin doar pentru a vă spune că WizzAir are zboruri directe din Bucureși în Billund (3 ore distanță cu trenul față de Copenhaga), iar Blue Air zboară direct din București în Copenhaga.

God vej! 😀 (în daneză, drum bun!)

 

Sursă foto: arhiva personală, 1, 2, 3