Browsing Tag:

cărți 2019

Carte

Challenge-ul cu cărți din 2019 – update final

La începutul acestui an m-am provocat singură să citesc 30 de cărți în 2019 (după ce în 2018 îmi ”dădusem” doar 20, plan eșuat lamentabil 😀 ). La jumătatea anului scriam un articol în care povesteam despre progresul meu până la momentul respectiv, iar acum revin cu cel de-al doilea si ultim update în care vă povestesc despre restul cărților cititite în 2019, facem calculul să vedem dacă am depășit 30 sau nu și pornesc un nou challenge de cărți de citit în 2020. 😀

Vă reamintesc, am colorat cu verde titlurile cărților care mi-au plăcut cel mai mult și pe care le recomand din tot sufletul, cu portocaliu cele care mi s-au părut așa și așa, iar cu roșu cele care n-au fost pentru mine, n-au fost chiar ce m-am așteptat sau ne-am întâlnit într-un moment total nepotrivit.

(citiți despre restul lunilor în linkul de mai sus de mai sus cu update-ul de la jumătatea anului)

August

August a fost o lună în care am terminat o parte din cărțile despre care am scris în iulie. Nu am început nimic nou.

Septembrie

  • Jurnalul Secret al lui Hendrik Groen, la 83 si 1/4 ani – Hendrik Groen – pentru că l-am citit pe nerăsuflate pe Ove mai devreme anul acesta, am fost curioasă să încerc o altă carte despre un personaj în vârstă, dar cu o minte și inimă foarte tânără. Mi-a plăcut mult și jurnalul lui Hendrik, care este un bătrânel simpatic locuitor al unui azil de bătrâni din Amsterdam și care povestește într-o manieră foarte amuzantă despre cât de plictisitori și prostuți pot să fie bătrânii și câte lucruri stupide fac. Este o carte pe alocuri foarte emoționantă.
  • O singură școală pentru toată lumea – Salman Khanam devorat această carte! Este vorba despre perspectiva lui Salman Khan (fondator Khan Academy) asupra nevoii sau obligației de a transforma radical modul în care se face școală în ziua de astăzi. Toate ideile legate de școală, de la fragmentarea zilei pe ore, pauze, vacanță de 3 luni, profesori singuri la clasă, memorat pe de rost, educație gratuită, toate vin din niște nevoie pe care oameni le aveau cu adevărat acum câteva sute de ani, însă care acum au dispărut fundamental. Facem școală cu niște copii și creiere foarte noi, într-o metodologie extrem de veche. Foarte, foarte bună cartea, mi-ar plăcea să reușesc să-i scriu un review în anul următor!

Octombrie

cărți 2020

  • Daneza – este o carte inspirată din realitate care vorbește despre primul bărbat care își face o operație de schimbare de sex. Personajele principale sunt Greta și Einar, doi boemi pictori căsătoriți în Copenhaga, care trec împreună și separat totodată prin niște infernale lupte interioare între a face ceea ce este mai bine pentru cuplu și a face ceea ce este mai bine pentru propria persoană. Este un roman foarte frumos, emoționant, excelent scris, o poveste extaordinară, afară din zona de confort a multora, bănuiesc, dar genul care n-am mai vrut să se mai termine. V-o recomand sincer. (altfel, exista și un film după această carte pentru cine nu are timp/chef de lectură!)
  • Cele 5 limbaje ale iubirii – Gary Chapman – Această carte a ajuns în mâinile mele pentru că a fost atât de recomandată de toată lumea din bula mea – iar eu nu urmăresc oameni cu gusturi îndoielnice, asta e clar! 😀 Cu toate că mi s-a părut că a făcut doar un scratching the surface al subiectelor principale (probabil pentru a menține un limbaj accesibil), mie mi-a plăcut pentru că m-a învățat niște lucruri pe care nu le conștientizasem până atunci. Nu mi-am dat seama niciodată că fiecare dintre noi are diferite limbaje ale iubirii, deși este atât de evident cum, de exemplu, eu simt afecțiune când mi se spun lucruri frumoase, iar alții simt afecțiune atunci când li se fac diverse servicii sau cadouri (doar un exemplu). Cea mai utilă chestie pe care am reținut-o este că, având fiecare limbaje diferite ale iubirii (și rareori având amândoi în cuplu sau în relațiile de prietenie toți același limbaj), este important să conștientizăm și să arătăm afecțiune și iubire celuilalt folosind limbajul său de iubire, nu pe al nostru propriu, personal și care evident că ni se pare cel mai autentic (că altfel am avea altul). Foarte fain gând. 🙂
  • Medicină, nutriție și bună dispoziție Dr. Simona Tivadar – este o carte plină de sarcasm de la prima copertă până la ultima, în care această doamnă doctor nutriționist ia la mișto pseudo-medicii cu facultăți făcute pe Facebook, pseudo-nutriționiștii care blamează zeci de ani de studii medicale și care promovează leacuri băbești și uleiuri esențiale în tratarea diverselor afecțiuni, sau românii care cred orice citesc pe Facebook. Motivul pentru care am colorat titlul cu portocaliu este că am găsit această carte foarte repetitivă. Același sarcasm despre aceleași probleme (care merită într-adevăr să fie luate la mișto, don’t get me wrong!), dar capitol după capitol după capitol. Nu zic că este o carte rea, cred doar că am așteptat altceva de la ea.
  • Zece negri mititei – Agatha Christie – citesc a doua oară această carte, la suficient de mult timp distanță față de prima dată pentru a nu mai ști deznodămândul. Mi-a plăcut la fel de mult precum mă așteptam, ocazie cu care mi s-a redeschis apetitul pentru genul Agatha Christie & co. Am și avut ocazia să văd piesa de teatru Și din 10 n-a mai rămas niciunul, foarte bună, o recomand și pe ea. 😀

Noiembrie

cărți de citit în 2020

  • Cartea bunătății – Cristina Andone – Anul acesta am fost înnebunită după cărțile mari, cartonate, cu grafică frumoasă, cu povești interesante, așa că mi-am cumpărat Cartea Bunătății (printre altele) de la Gaudeamus – apropo, cel mai bun Gaudeamus de vreo 3 ani de când tot merg. Mi-a plăcut foarte mult, o carte mai mult pentru copii mai măricei, dar dulce și sensibilă și pentru adulți. Este o carte scrisă de autoare ajutată colectiv de niște copii din mediul rurar care definesc bunătatea după alte norme față de cum am face-o majoritatea celorlalți.
  • Parenting de-a râsu’ plânsu’ – Anna Whitehouse & Matt Farquharson – Noiembrie a fost o lună în care mi-a plăcut să citesc cărți despre copii, după cum vedeți. Aceasta face parte din colecția Educație cu Blândețe și m-am așteptat să fie o carte comică despre un cuplu care descoperă într-un mod mai mult sau mai puțin șocant cum este să te trezești cu un bebeluș în casă. Cartea n-a fost doar comică, ci și emoționantă pe alocuri. Foarte drăguță și ușor de citit.

Decembrie

cărți de citit în 2020

  • Ține-mă strâns în brațe – Sue Johnson – Am citit această carte la sugestia psiholoagei pe care o văd. Este o carte foarte interesantă despre empatie, relații, cuplu, tehnica EFT. Mi-a fost un pic greu s-o parcurg pentru că este foarte densă, cu foarte multă informației ce necesită digerare. Nu m-am identificat în toate problemele expuse acolo, nu știu dacă a fost scrisă exact pentru mine, dar tot a fost o lectură interesantă din care am văzut cum mai fac și cum mai gândesc și alții. Eu o recomand oricui care vrea să-și înțeleagă la nivel mult mai profund propria relație de cuplu din care face parte.
  • Un băiat numit Crăciun – Matt Haig – Altă carte mai mult sau mai puțin pentru copii. Am vrut să-i fac un cadou copilului din mine și să afle și el cum a apărut Moș Crăciun. 😀
  • Cadranul banilor – Robert Kiyosaki – aceasta este o carte pe care o am de mult timp în biblioteca mea, dar căreia nu i-a venit niciodată timpul. Am citit-o acum, mi-a plăcut, cu toate că nu sunt un mare fan al acestui autor. Am învățat niște idei noi despre investiții monetare de termen lung care au venit în completarea cunoștințelor mele din acest domeniu. Pentru începători în domeniul educației financiare eu zic că este o carte potrivită.

De final…

În articolul cu update-ul de la jumătatea anului spuneam că am citit 15 cărți (neluând în calcul cele neterminate). În al doilea articol, cel de față, am adunat 11 cărți (apropo, în ultimele luni am renunțat foarte ușor și fără remușcări la cărțile care mi s-au părut slăbuțe. Acesta este motivul pentru care în a doua jumătate a anului am avut doar cărți colorate cu verde mai sus).

Termin așadar anul 2019 cu un număr de 26 de cărți citite. Nu mai vreau să încep niciuna până la sfârșitul acestui an, vreau să le termin doar pe cele din care mai am puține pagini, suficient de puține cât să consider cărțile terminate și potrivite pentru acest articol. Nu mă așteptam să nu-mi ating targetul de 30, dar nu mă simt supărată sau dezamăgită în vreun fel.

Cel mai mare câștig este că am reușit să citesc mai mult decât anul trecut. 😀

Iar pentru 2020, cu toate că-l preconizez un an mai aglomerat decât 2019, dar și pentru că voi munci mult mai agresiv la partea de simplificare a vieții mele, reducere din multi-taskuri și relaxare tot mai multă, m-am gândit să-mi setez același target de 30 de cărți de citit în 2020. Abia aștept să văd ce-o să-mi mai cadă prin mâini! 😀

Sursă foto 1