Viața mea anterioară mi-o amintesc mai bine decât îmi amintesc viața din clasele 1-4, ca să vedeți cât de îndepărată mi se pare acea perioadă. Dacă n-aș avea niște poze și câteva amintiri de-atunci, nu aș fi ținut minte nimic din ce a fost Ioana, elevă în clasa a II-a B.
Fosta Școală Generală nr. 4 din Târgu Mureș, devenită ulterior Gimnaziul Europa, era și este și astăzi localizată în centrul orașului, o zonă foarte bună pe vremea aia. O fi bună și astăzi, doar că prefer să nu-mi imaginez ce chin se formează pe strada Horea zi de zi când toată lumea aduce copiii cu mașini la școală. Nu știu, așa-mi imaginez.
Fiind în centru, școala noastră era aproape de biblioteca județeană.
Pe vremea aia, poate și astăzi, această bibliotecă avea o secție uriașă, separată, o clădire imensă dedicată doar cărților pentru copii. Nu mai știu ce colegă m-o fi tras prima dată după ea la bibliotecă, tot ce știu e că puține lucruri din acea viață mi le mai amintesc atât de bine precum Biblioteca pentru Copii. Când i-am cerut lui tata buletinul ca să merg să-mi fac fișă (adică abonament), nu știu de ce m-am așteptat să nu mi-l dea. Poate că mi-era frică să nu-l pierd, știam despre buletin că este ceva foarte important și în orice caz nu pentru copii. După ce mi-a arătat unde să-l depozitez ca să nu-l pierd, în buzunarul secret din spatele ghiozdanului roșu cu negru, mi l-a dat.
MI L-A DAT!!!
M-am dus a doua zi și mi-am făcut fișă, cu cele mai mari emoții. Dacă ceva nu e bine și n-o să mă lasă să împrumut cărți?! Am terminat repede, am pus buletinul în buzunarul secret, și-am început să mă plimb printre rafturi. A fost unul dintre cele mai emoționante momente din viața mea! <3
Noi întotdeauna am avut multe cărți acasă. Chiar dacă nu-mi aduc aminte dacă îmi citea mama povești la 3 ani înainte de culcare, cred că eram prietenă cu cărțile de când eram bebe. Le citeam, le mâncam, când cum. Dar atâtea rafturi ca la biblioteca județeană eu nu văzusem niciodată în viața mea. Și toate cu cărți pentru mine! Adică da, avem și acasă bibliotecă mare, dar 90% sunt cărți de-ale mamei din care nu înțeleg nimic, iar aici am O CLĂDIRE ÎNTREAGĂ doar cu titluri pentru copii? Nu poate fi real așa ceva!!!
Nu mai știu câte și ce cărți am luat la mine în acea zi, dar știu sigur că am revenit de multe ori. Am împrumutat în decursul timpului Harry Potteruri, cărți cu povești, cărți cu elevi, cu poze, animale, albume, atlase, enciclopedia copiilor, poezii, tot ce se putea și ce era acolo. Sper din suflet că biblioteca asta încă funcționează, era uriașă, cu zeci de rafturi, ar fi păcat să nu se bucure de ea copiii și astăzi!
Mai apoi…
…în clasa a 5-a m-am mutat la altă școală, mai departe de biblioteca județeană (și de secția pentru adulți și de cea pentru copii) și n-am mai venit așa des pe acolo. Deja începeam să primim la școală lectură obligatorie, enorm de plictisitoare (n-am citit nici până în ziua de astăzi Exuvii cu care ne-a îmbibat capul profesoara noastră de română dintr-a V-a). Cred că școala generală a fost doamna cu coasa care a omorât toată bucuria mea de dinainte referitoare la cărți și la citit.
Am revenit la bibliotecă în liceu, când am descoperit că secția pentru adulți avea o mulțime de titluri foarte interesante pentru vârsta mea și când mi-am dat seama că literatura e mult peste jegul din clasele gimnaziale. Adică ce ne punea să citim atunci erau doar niște fosile de cărți, dar cărți interesante există cu milioanele în biblioteca orașului. A fost așa un sentiment fain!
N-am mai fost la biblioteca din centrul Târgu Mureșului din liceu.
În Anglia am citit puțin, iar de câțiva ani încoace prefer să-mi cumpăr cărțile care-mi plac, decât să le împrumut. Poate și din comoditate, n-am mai avut de la 10 ani o bibliotecă în apropiere. Poate și din dorința de a avea propria mea bibliotecă pe care sper s-o recitesc într-o zi, doar de dragul de-a nu lăsa cărțile să moară după o primă citire. (Apropo de asta, gândim, eu și Natalia, un fel de eveniment mic de tip book-swap în București prin toamnă, v-ar plăcea să participați la așa ceva? 😀 )
Am avut o bibliotecă uriașă și la facultate, în câteva clădiri separate, dar având în vedere că era plină, evident, de cărți de specialitate, nu i-am prins gustul chiar așa de adânc. În facultate, pentru mine biblioteca în primul rând nu se numea bibliotecă, ci library, iar în al doilea rând era doar un loc cu liniște în care era fain să mergi să înveți. Nu un loc unde să găsești cărți pe care să le citești și în autobuz de curiozitate.
Habar n-am cum sunt privite bibliotecile în anul 2018.
Mai merg copiii prin ele? Dar oamenii mari? Mai rezistă? Îmi tot zic că-mi fac un abonament la biblioteca centrală din București, dar știu bine că aș ajunge nepermis de rar pe acolo. Măcar dacă ar fi vreun metrou care să oprească prin apropiere. Plus de asta, majoritatea cărților pe care le citesc eu sunt noi, aflu de ele pe măsură ce sunt lansate, aflu de pe Facebook, de la colegele bloggerițe, iar în bibliotecă nu știu dacă există cărți atât de noi. Nu știu sigur ce vreau mai mult, să împrumut cărți oare sau să văd din nou cum e într-o bibliotecă? Mă interesează subiectul ăsta, povestiți-mi orice vă amintește de biblioteci în viețile voastre, fie din trecut, fie de astăzi.
Ca recunoștință pentru toată emoția din copilăria mea legată de intratul într-o bibliotecă impunătoare, aș vrea să pot face ceva să make libraries cool again. Dar n-am idei. Încă mă gândesc! 😀
Mănăstirea Melk, Austria
Trinity College Dublin
Sainte-Geneviève Library, Paris
New York Public Library
Royal Portuguese Reading Room in Rio de Janeiro