casa ioana
Îmi place in Romania

Am văzut în realitate sărăcie cum credeam că doar la televizor există

Când am fost în clasa a 9-a am făcut voluntariat la o organizație creștină din State, Livada Orphan Care, care trimitea vară de vară americani în România să ajute cu diverse proiecte sociale pentru copii din medii foarte sărace. Ei căutau și voluntari români care să-i ajute cu activitățile, iar timp de o săptămână unul dintre oamenii ăștia am fost și eu.

Am mers zi de zi în Apalina, un sat la 40 de km de Tg. Mureș, unde am organizat o grămadă de concursuri, activități, prânzuri și jocuri pentru aproximativ 50 de copii de la foarte mici până pe la 14 ani care trăiau în acel sat foarte sărac. Am stat cu ei aproape 10 ore în fiecare zi, povesteam, îi ascultam, coloram împreună, râdeam foarte mult, cântam, dansam, am făcut un schimb incredibil de iubire și energie cum, doamne!, or mai primi ei vreodată în viața lor?

Nu vă mai zic ce scrisori am primit în ultima zi de camp de la copiii din echipa la care am fost leader, că mă ia cu plâns. Din mânuțe nespălate și care scriau cu greu litere de tipar, au ieșit niște scrisori pe care le mai am și astăzi acasă, în care unii copii ne-au spus că ne iubesc și c-o să ne iubească toată viața pentru săptămâna aceea pe care am petrecut-o cu ei și în care am fost prietenii lor cei mai buni. Nimeni nu mi-a mai scris numele înconjurat de atâtea inimioare vreodată 🙂 . Le-am dat atenție cum poate acasă nu primesc niciodată. Ne-am jucat non-stop cu ei, cum poate sigur acasă nu face nimeni, că gospodăria aia nu se întreține singură și nici banii nu cresc la nimeni în ogradă.

Vă zic sigur că nu cresc, că în ultima zi ne-am și dus la ei acasă. Fiecare dintre noi, liderii, avea în subordine 4 copilași care ne-au invitat să ne facă cunoștință cu familiile lor de pe uliță – că toți erau vecini și de casă, și de sărăcie. În clasa a 9-a, la 14 ani, am văzut pentru prima dată în realitate lucruri ce credeam că se întâmplă doar în televizor. Case dărăpănate, mici, din lemn, pline de noroi prin ele, curți minuscule pe care le împart câțiva oameni plus niște animale, oameni desculți și cocoșați de sărăcie și cine știe câte boli. Oare ce mâncau zi de zi? Și totuși, județul nostru nu e printre cele mai sărace din țară așa, overall vorbind.

Și din toate familiile astea ieșeau copii mulți care nu păreau triști, că aia era realitatea lor. Nu plângi niciodată după ceva cu care nu ești obișnuit, nu?

Au trecut anii și eu n-am mai făcut de atunci niciun fel de voluntariat social de acest fel, dar n-am uitat niciodată săptămâna de la Apalina din clasa a 9-a. De fiecare dată când aud de copii săraci și copii care n-au ce mânca, la copiii din Apalina mă gândesc. De fiecare dată când văd copii de 1 metru înălțime cerșind pe stradă, la ei mă gândesc. La faptul că sunt și ei copii la fel cum am fost și eu, singura diferență fiind că eu am avut norocul să mă nasc într-o familie mai norocoasă decât ei. Atât. Niciun merit în plus nu am pentru familia în care am ajuns când m-am născut. Că puteam ajunge în familia lor, și eram fix la fel ca ei astăzi.

De fiecare dată când donez hăinuțe (că n-am prea donat altceva) cuiva, mă gândesc la copiii de la Apalina. Mă gândesc că ce-am pregătit eu acolo o să ajungă la un copil precum cei care mi-au încercuit numele în grămezi de inimioare cu mâinile lor murdare și prea aspre pentru un copil. La unul care n-a avut norocul meu, dar care știe să se joace, să chiuie și care are la fel de mult spațiu pentru iubire în el ca mine și ca oricare altul.

Și-i dau ce dau cu toată bucuria și speranța că măcar pentru o zi el sau ea o să zâmbească și o să se bucure așa cum au făcut-o copiii de la Apalina când ne-am dedicat lor în acea săptămână din clasa a 9-a. Am participat acum câteva luni la Copacul cu fapte bune din Tg. Mureș care avea în plan să doneze hainele strânse unor copii dintr-un sat de lângă Apalina. Them feelings pe mine când am aflat! 😀

casa ioana

Dacă vreți să contribuiți la bucuria unui copil iarna asta și locuiți în București, aflați că Asociația Casa Ioana împreună cu Laura Crăciun, mămica din spatele blogului Unicornul Albastru a organizat o campanie de strângere de haine și încălțăminte pentru adulți și copii fără adăpost din București, Haine groase pentru o iarnă receScopul acestei campanii este de a aduna geci, paltoane, mănuși, fulare, căciuli, ghete, cizme, bocanci pentru adulti și copii de peste 10 ani, în perioada 27 noiembrie – 18 decembrie 2018, urmând ca acestea să fie dăruite celor poste 300 de persoane nevoiașe care sunt așteptate în cadrul evenimentului derulat anual de Casa Ioana, 7th Edition – Soup Kitchen ce constă în oferirea unei mese calde pentru persoanele și copiii care locuiesc pe stradă.

Casa Ioana este o organizație care în restul anului se ocupa cu ajutorul femilor și al copiilor care suferă de violență domestică. Update-uri legate de evenimentele din perioada următoare vor apărea pe pagina lor de Facebook.

Dacă aveți acasă astfel de lucrușoare, Casa Ioana vă așteaptă cu ele în Șoseaua Olteniței 39-41, Sector 4, București (lângă metroul Constantul Brâncoveanu), ideal până în 15-16 Decembrie. Nu ratați ocazia de a face ziua mai călduroase cuiva mai puțin norocos ca voi, că nu știți ce bucurii pierdeți! 😉

Sursă foto 1, 2, 3

You Might Also Like...

7 Comments

  • Reply
    Miss I.
    5 decembrie 2018 at 1:44 PM

    Eram într-un training, așteptam să se încarce un suport video și aveam câteva minute moarte. Am intrat pe fb și am văzut că ai postat. Am intrat, am citit primele paragrafe și am simțit că mi se umplu ochii de lacrimi, așa că n-am mai citit, că ar fi crezut oamenii ăia că așa de urât mi se pare la cursul ăsta.
    Știi, cred că te ajută mult experiențele astea, cum a fost a ta, pentru a păstra contactul cu realitatea în luna decembrie. Mi se pare că în perioada asta, în care totul e sclipicios prin magazine, când suntem bombardați cu idei de cadouri, cu decorațiuni, muzică de sărbători și sentimentul ăla de cozyness… ajută mult să te oprești și să te gândești o secundă și la oamenii care nici nu visează la așa ceva. La copiii care își doresc de la Moș Crăciun să le aducă piure cu carne (am plâns când am auzit asta) sau care n-au văzut nicicând un cadou împachetat în hârtie colorată. Pentru că altfel ajungem să ne enervăm fiindcă n-aveau bluza aia pe măsura noastră, fiindcă n-am găsit cadou pentru mama iubitului sau am pierdut nu știu ce ofertă la globulețe și nu mai suntem în stare să apreciem faptul că avem probleme așa de mici.

    Mulțumim de pont, sper să fac și eu pe cineva fericit de Crăciunul ăsta.

    • Reply
      Ioana
      5 decembrie 2018 at 4:06 PM

      Ce frumos ai spus-o, asa-i!

      Eu o să revin putin la prima parte, că rad pe infundate in spatele monitorului de cateva minute imaginandu-mi-te cum plangi la un curs de cat de urat ti se pare :)))))))))

  • Reply
    Laura Craciun
    5 decembrie 2018 at 4:17 PM

    Da, daca as putea, as face voluntariatul obligatoriu in liceu!

    Eu am facut voluntariat in ultimul an de liceu la un centru de plasament pentru copii cu dizabilitati- a fost incredibil de greu dar si o experienta care m-a format din multe puncte de vedere. Apoi am continuat in facultate (era cam de la sine inteles sa faci voluntariat daca esti la asistenta sociala) apoi am lucrat in ONG-uri iar acum, desi sunt acasa cu copilul, nu ma pot abtine sa nu initiez /scriu despre vreo campanie 🙂

    Multumesc mult de tot pentru sprijin si pentru experienta faina pe care ai impartasit-o in acest articol 🙂

    • Reply
      Ioana
      5 decembrie 2018 at 7:25 PM

      Sa fie cu folos! ♥

  • Reply
    o femeie
    6 decembrie 2018 at 11:31 AM

    sunt in tara unde peste 10% din oameni au facut voluntariat in ultimul an. Cu mana pe inima declar ca lucrurile merg in alta parte tocmai ca sunt atatia implicati.
    Pt acei copii noi facem diferenta, sunt cativa care nu au abandonat scoala anul asta pt ca ….am contribuit si noi.

    • Reply
      Ioana
      6 decembrie 2018 at 12:08 PM

      Asa-i! Nu ne dam noi seama cat ajuta voluntariatul. In Anglia noi primeam 2 zile pe an platite in care puteam lipsi de la munca pt a face voluntariat oriunde voiam.

  • Reply
    unblogcolorat
    16 decembrie 2018 at 2:36 PM

    Nici eu nu pot sa parcurg tot articolul ca ma apuca plansul. De cand o am pe Irina am inceput sa sufar si mai tare cand aud de oameni saraci, mai ales de copii. Oricand este binevenit ajutorul nostru.

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.