referendum
Fetița cu chibrituri

Dragă mamă

Te iubesc chiar dacă-mi spui și-mi trimiți zi de zi filmulețe pe whatsapp despre de ce trebuie să votez DA la referendum. Sau despre cum nu este nimic rău în judecata lui Dumnezeu care a lăsat bărbatul să fie împreună cu femeia, și nu în alte combinații.

Știi bine că evit să vorbim despre acest subiect, pentru că amândouă suntem de neclintit. Pe mine n-ai cum să mă mai schimbi acum, iar eu pe tine nici atât. Știu că nu mă crezi atunci când îți spun ceva despre tot carnavalul ăsta, pentru că, până la urmă, de unde să le știu eu pe toate? Știu alții mai multe și mai bine. Eu sunt doar o fată prostuță care nu te ascultă niciodată când îi spui să mănânce mai mult, de unde să știu eu politică și de-astea?

Nu m-ai crede oricât ți-aș spune că referendumul ăsta n-are nicio treabă cu un mariaj dintre doi bărbați sau două femei.

Nimic. Este doar o încercare patetică a PSD-ului de a testa apele și de a vedea cum pot să fraudeze mai bine următoarele alegeri în care vor participa. Ce alt motiv găsești pentru faptul că acest vot durează, pentru prima dată în istorie, 2 zile? Sau că s-a scos subit verificarea electronică a buletinelor? Dacă a ieșit cineva la televizor și te-a convins că există un motiv legal pentru asta, eu nu mușc momeala. 🙂 Nu interesează pe absolut nimeni dacă tu votezi cu da, dacă referendumul pică sau dacă trece mai departe.

Este totul o perdea frumos colorată, care ți-a luat ochii doar pentru că ai auzit că e susținută de Biserica Ortodoxă Română. Iar faptul că noi avem o catedrală realmente minuată la Târgu Mureș, cu preoți așa cum ar trebui să fie toț preoții, te face să crezi că toată BOR e așa și că trebuie să ai încredere în ce zice ea. Trăieși într-o bulă frumos colorată, mamă, și nu-ți dai seama și nici nu vrei să privești dincolo de ea.

Drea Zlanabitnig free protest materials free protest posters free protest signs environment planet

E inutil să-ți mai spun că nu merg la vot pe 6 și 7 octombrie. Știu că tu te duci crezând că faci ce-i mai bine pentru mine și copiii mei. Așa să fie! Problema e că văd prea multe fricțiuni între generația ta și a mea, ca să mai pot avea încredere în ceva votat de voi.

Știu că mă iubești ca pe ochii din cap și tot ce faci foarte doar pentru mine, dar totuși, de ce nu vii pe la mine weekendul următor? Putem merge împreună la biserică dacă vrei, și eu cred și mă rog la Dumnezeu, să știi, în cazul în care mesajul meu te face să crezi vreo secundă altceva! Chiar dacă ai impresia uneori că sunt doar o fată prostuță care nu înțelege the grand scheme of things.

Știu că nu crezi că e un lucru rău apartenența noastră de Europa, dar cumva blamezi influențele vestice care ne-au făcut să ne gândim la homosexualitate ca la ceva normal. Cred, totuși, că ea exista și înainte, doar că nu avea nimeni curaj să vorbească despre asta. Să nu crezi că un Da la referendum va reduce la tăcere sau va eradica homosexualitatea. Asta n-o să se prea întâmple niciodată.

Știu că nu disprețuiești homosexualii și știu că îi tratezi cu iubire la fel ca pe oricine. Dar de ce crezi că ei nu au voie să primească drepturi și legi care să-i apere? Sunt curioasă dacă gândeai la fel în cazul în care eu aș fi fost gay. Bucură-te că nu sunt, că aș fi avut o viață de coșmar într-o țară care gândește ca tine. M-ai fi dus pe la biserici, pe la doctori, peste tot, doar ca să mă scapi de boală. Te-ai fi dat cu capul de pereți și te-ai fi întrebat încontinuu doamne, ce-am greșit de mă pedepsești așa? doar pentru că n-aș fi fost CA TOȚI CEILALȚI. Știu că nu înțelegi homosexualitatea, adevărut e că nici eu.

Dar înțeleg normalitatea. Înțeleg faptul că dacă celălalt nu este ca și mine, asta nu înseamnă că el trebuie strivit ca un gândac. Înțeleg că oricine are nevoie de drepturi și obligații într-un stat normal. Înțeleg că homosexualii vor doar o viață normală, știi și tu că nu vor să vină să fure copii de la familii sau mai știu eu ce bazaconii a scos CfP &co.

Toate problemele României erau rezolvate și mai rămăsese doar asta, a homosexualilor, de așezat. Nu contează că există mii de femei bătute de bărbați zi de zi și copii abandonați, important e că ei formează o familie sănătoasă, ortodoxă, normală, conformă cu BOR. Să trăiască nașu’ mare!

Imagini pentru hugs people

Și când te gândești că toate discuțiile astea sunt inutile pentru că, după cum spuneam mai sus, NOBODY CARES despre rezultatul referendumului. Scopul e altul. Știu că urăști și tu PSD-ul la fel ca mine. Știu că ai ochii deschiși și-i vezi corupți așa cum sunt. Totuși, îmi pare rău că nu ai înțeles înșelătoria lor până la sfârșit. Dacă eu am înțeles-o, o fată prostuță care nu te ascultă niciodată când îi zici să mănânce mai bine, atunci trebuie că nu e o concluzie prea greu de dedus.

Hai să nu mai vorbim despre subiectul ăsta. Ce sens are să ne certăm și să ne contrăm? Ăsta e scopul, să ne dezbine și să ne facă dușmani? Nu, mamă, eu nu fac asta. Te iubesc mai presus de un vot oarecare. Hai să ne vedem, să mă înveți să fac o ciorbă, să-ți mai povestesc despre cum ne-am simțit în Istanbul. Vorbim despre ce vrei tu, facem ce vrei tu, dar nu lăsa politica să intre între noi. Rămâi aceeași femeie puternică ce-ai fost întotdeauna, indiferent de rezultatul de weekendul următor. Abia aștept să ne revedem și să ne distrăm cum o facem întotdeauna! 😀

Ioana

PS:

 

Sursă foto 1, 2, 3

You Might Also Like...

14 Comments

  • Reply
    o femeie
    2 October 2018 at 11:34 AM

    Mama mea nu o sa voteze tura asta din motive logistice.
    Daca mama ta mai are nevoie de detalii, zi-i asa:

    1. financiar acest vot costa si e organizat cand nu e cazul. Tara e in datorii, orice cheltuiala care nu e vitala ne adanceste in datorii, orice om care isi face bugetul si calculele a inteles ca realmente tara e in datorii si mai mari SI pt acest referendum.
    2. romania nu e ortodoxa, e fals crestina! Cat timp sunt 60% din copii loviti, cat 30% din adulti se casatoresc a 2a oara la biserica, cat timp aproape 40% din romani fumeaza- toate astea sunt contra crestinismului. Ar vrea bor-ul sa fie tara crestina – NU AM FOST NICIODATA!! cat timp mai tinem la superstitii si ritualuri agrare pre-crestine.
    3. faptul ca e legala casatoria a 2 barbati nu o face si obligatorie.
    4. faptul ca 2 barbati se casatoresc nu inseamna ca pot adopta copii si nici macar pe al tau, chiar daca il bati. Lista de adoptii e atat de lunga si intortocheata …
    5. deja sunt homosexuali /lesbiene care au adoptat copii. In Romania o femeie singura poate adopta (daca trece prin furcile caudine ale procesului de adoptiei). Nimeni nu o treaba de coaie.
    6. sa vorbim de libertati. Un lucru bun nu are nevoie de legi si obligativitate, ce dam cu forta are ceva murdar in spate. Orice limitare loveste fix in segmentul defavorizat, si protejeaza pe bogati!.
    7. Indepartearea de UE. Tre sa fii orb sa iti dai seama ca europa de vest este tinta de dezvoltare a tinerilor-pe cand acest vot ne duce catre rusia si feudalism. Ba poate aduce un ro-brexit, un lucru minunat: mai putini bani trimisi de romani in romania, taxe vamale, pasaport obligatoriu, ZERO fonduri europene, taxa la trecutul fiecarei vami, redus dramatic accesul la servicii si produse occidentale, romani/straini care renunta sa mai cumpere din romania, acces redus la universitati in strainatate etc etc.

    • Reply
      Ioana
      2 October 2018 at 1:01 PM

      Pentru mine are sens tot ce ai scris. Eu n-am vazut inca pe nimeni care sa fie ”in tabara cealalta” si care sa fie convins de oricate argumente ar citi si care sa zica ”da, mai, am gresit, mi-am schimbat parerea”. csf.

      Mama mea nu e impotriva a tot ce a facut Europa pentru noi, vede si ea (unele) beneficii.

  • Reply
    Cristiana
    3 October 2018 at 10:43 AM

    Ai scris foarte frumos si clar. Si bland.
    Mama mea nu va vota si sunt foarte mandra de ea, recunosc.
    Intre toate ce s-au scris, admit ca o chestiune ma intriga mai mult ca toate (si e ceva concurenta): multi spun ca e o boala. Nu e, dar sa lasam asta la o parte o secunda. Sa presupunem ca e. De unde, totusi, atata frica fata de o boala? In Romania, tara unde suntem pe primul loc in Europa la incidenta cancerului de col uterin (avem sanse mari la coronita chiar si la nivel mondial, ceea ce e clar o non-performanta), suntem fruntasi la cancerul de san (pentru ambele programele de preventie sunt aproape absente, medici nu mai sunt, nimanui nu ii pasa). Alte boli? Suntem tot in varf la alcoolism, la turbeculoza pentru care nu exista tratament decontat cum trebuie pe ale noastre meleaguri, epidemia HIV e intr-un nou varf din pricina ca programele care se adreseaza dependentilor de droguri intravenoase sunt pe butuci. Alte boli? Cancer pentru care daca nu ai bani nu prea ai cum sa te tratezi. Nu inteleg si pace. Apoi, strict logistic, orice om, cu orice boala, de la ciuperca unghiei la schizofrenie, de la apendicita la sifilis, se poate casatori cata vreme e major si nu are un tutore legal (chiar daca e deja major, pentru ca nu are discernamant de orice fel). Deci, chiar daca e o boala, de ce e asta un argument? M-am gandit si paragandit si tot nu reusesc sa pricep acest “argument” adesea aruncat in discutii…

    • Reply
      o femeie
      3 October 2018 at 11:04 AM

      nu se cunoaste cauza exacta a homosexualismului, sunt cateva scenarii, ce se stie e ca si in antichitate erau raportate, si la animale, dar mai ales studiul Kinsey report zice multe despre realitate.
      Altfel despre filozofat pe tema boala, dupa ce vazui puzderia de farmacii din bucuresti si compar cu cele din alte capitale incep sa cred conceptul ca boala se poate declansa si in caz de conflict interior. Aceasta instabilitate morala este singurul meu argument contra adoptiei de catre homosexuali (dar nu am nimic contra adoptiei de catre o lesbiana sau un cuplu, sentimentul matern la femei este mai stabil).

      • Reply
        Ioana
        3 October 2018 at 11:26 AM

        o femeie:
        Nici macar nu stiu daca pe lista de zi a tuturor cuplurilor homosexuale este sa adopte copii. Poate nici nu vor asta. Isi doresc doar sa aiba dreptul sa intre in ATI cand partenerul lor este in spital si ”doar familia” este acceptata inauntru. Sau vor sa poata lua o casa impreuna. Sa aiba siguranta zilei de maine, ca un om ”normal” adica straight. Eu asta inteleg.

        PS: Intr-o tara in care e asa tabu sa vorbesti despre subiectul asta, ma intreb cati ”bolnavi” de homosexualitate exista in generatia parintilor nostri in special, dar care nu au stiut niciodata sau nu au recunoscut si au trait vieti in mizerie si nefericire? Mi se ridica parul pe picioare.

        • Reply
          o femeie
          3 October 2018 at 1:06 PM

          se poate cumpara o locuinta impreuna cu altcineva decat sotul, deci asta nu e o problema: coproprietate. Si la fel, pt deces, un testament rezolva.
          Despre ATI nu stiam. Dar mai stiu ca in caz ca eu pierd jobul pot sa fiu pe asigurarea medicala a sotului si extra plata e doar cativa lei lunar din partea mea, dar cuplurile homo sau cuplurile necasatorite nu au optiunea asta.

          Si daca ar fi bolnavi de homosexualitate, care e problema? E contagios? Sau ce problema ar fi daca ar alege ei sa fie asa?.

          • Ioana
            3 October 2018 at 2:42 PM

            Pentru mine nu e nicio problema, nici daca ar fi boala. Nici daca ar alege ei sa fie asa nu m-ar deranja absolut deloc. E vorba doar de drepturi, cum ai zis si tu, cele pe care noi le avem by default si ei nu, de parca “ei” nu sunt tot oameni ca noi. Adica obligații are toată lumea, dar drepturi doar unii, sau cum? Dar tiganii de ce au drepturi? Ca si ei sunt altfel decat ”default-ul”. Mi se pare așa mind-fuck.

          • Cristiana
            4 October 2018 at 12:56 AM

            Asa gandesc si eu. Dar sa stii ca sunt foarte multi care cred ca e contagios si de aici apar alte frici.

          • Ioana
            4 October 2018 at 11:29 AM

            Vezi ce face lipsa de educatie? 🙂

      • Reply
        Cristiana
        4 October 2018 at 12:46 AM

        In opinia mea, studiul Kinsey este complet depasit. Nici nu as dezbate de ce nu e boala, pentru ca pentru mine clar nu e. Eu ziceam asa, teoretic, de unde atata panica daca ar fi o boala, pana la urma? Sunt boli care au consecinte mult mai grave si sunt tratate cu mai multa ingaduinta in Romania, vezi dependenta de alcool. Ma gandeam asa, care o fi mecanismul psihologic al acestei reactii.
        Referitor la adoptie, sunt multe studii care au aratat ca le merge foarte bine copiilor adoptati in familii cu 2 parinti de acelasi sex. Desigur ca exista probleme, ca in orice situatie. Mie mi se pare oricum de o ipocrizie maxima cand citesc argumentul acesta (nu scris de tine, ci asa, in general). E clar ca il folosesc oameni care nu au avut vreodata de-a face cu sistemul de adoptii din Romania.
        Totul mi se pare de o rara ipocrizie.

    • Reply
      Ioana
      3 October 2018 at 11:28 AM

      Cristiana:
      Eu cred ca unii cred ca homosexualitatea este un moft. Un fel de rebeliune fără cauză. Sincera sa fiu, nici eu nu sunt 100% convinsa de unde vine, daca te nasti cu ea sau nu, habar nu am. Dar nu cred ca este o boală!

      Ce mult mi-a placut argumentul tau, ar trebui sa scrii un articol despre asta sa-l citeasca mai multi!

      • Reply
        Cristiana
        4 October 2018 at 12:54 AM

        Uf, am tot scris pe ici pe colo si am ajuns chiar sa fiu amenintata cu moartea intr-un mesaj (nu glumesc 🙁 ) si cumva m-am lecuit cu scrisul, plus ca la mine pe mini-blog nu citesc prea multe persoane interesate de acest subiect….Dar asa e, ai dreptate, sunt multi care considera ca e un moft, o incercare, sau ca pur si simplu se ia. Sa vedem ce va fi, eu una sunt destul de infricosata de tot acest subiect si cele adiacente lui.
        P.s. Aproape toate studiile mari si organizatiile medicale si psihologice au concluzionat ca e un comportament sexual cu care te nasti, nu ceva dobandit. Cred ca e foarte greu de studiat.

  • Reply
    Dana
    9 October 2018 at 3:26 PM

    Ioana (sper ca nu te superi ca ma adresez așa), am ajuns sa îți citesc blogul pe tru ca locuiesc cu familia in Anglia și plănuim ca peste un an-doi sa ne întoarcem in țara. Am trei copii între 1 și 11 ani și sunt auditor la o firma internațională. Îți scriu toate astea in introducere ca sa intelegi ca am o anumită educație și sunt cât de cât ieșită prin lume, as zice.
    Am colegi gay, unii mi se l-ar insuportabili și chiar au impresia ca a fi gay te face cumva mai “cineva” însă mulți sunt Ok, ne înțelegem, lucram împreuna și ne respectam reciproc. Nu ne apucam sa discutam preferințele in materie de parteneri pentru ca e o chestie privată. Și deși sunt ortodoxa practicanta nu am absolut nimic cu alegerile lor pentru ca biserica mea îmi spune ca toți oamenii trebuie sa fie liberi in alegeri. Ca și Adam și Eva au avut libertate, in rai fiind darămite noi pe pământ.
    Am mers însă la vot și am votat Da. Mi-am îndemnat și prietenii sa meargă și majoritatea au fost. Și sa îți explic de ce. Ți-am scris ca am copii la școala in UK. In 2013 (dacă rețin bine anul) s-a legalizat căsătoria gay. La nici o luna școala băiatului meu a introdus in curriculum o lecție despre căsătorie și de câte tipuri este. Avea cam 7 ani la vremea aia. Mi s-a aprins un mic beculeț dar am trecut peste.
    Anul trecut școala a avut inspecție de la Ofsted. Școala a primit calificativul 3 (requires improvement) iar unul dintre motivele pe care le-au dat e ca nu e suficient de “inclusive” și nu face suficient pt a sprijini diversitatea (vorbim de școala care a organizat săptămâna romanilor înainte de povestea asta și toți au învățat despre România, au pictat oale cu motive tradiționale românești, etc, ca sa ii facă pe cei 10-15 pui de romani sa se simta parte din comunitate). Răspunsul? Pentru 2-3 săptămâni assembly time a însemnat pe limba băiatului meu “the headteacher taking at us about how great it is to be gay”. Au participat copiii de la year 2 la yr 6. O alta problema ridicată de Ofsted a fost ca exista un biblie club gratuit, complet voluntar predat de o preoteasa anglicană care era și parte din Governing body dar asta e deja alta poveste.
    Mai sunt apoi toate discuțiile astea despre binary/NON binary/ Trans-orice și nu poți zice nici ca ți se pare putintel deplasat pt ca se cheamă hate speach. Și multe alte mici întâmplări, mai ales privind copiii care ar lua prea mult spațiu de povestit aici. Și strategia naționala de educare a părinților sa învețe pe copii toleranta (care a dispărut acum de pe site-ul MEN). Toate astea ca părinți ne îngrijorează. Spune-mi deci tu, e greșit sa nu îmi pese ca PSD-ul, așa parșiv cum e și-a propus sa câștige pe seama acestui referendum fie ca trecea, fie ca nu? E greșit sa îmi pese mai mult de libertatea copiilor mei de a iubi pe cine vor când vor fi mari dar de a avea șansa când vom fi in România măcar de a-și trai copilăria fără sa le pese pe ce parte le place unora sa se iubească? Pentru ca odată ce e deschisă poarta lucrurile chiar nu se vor opri la căsătorie, am va tu clar asta.

    • Reply
      Ioana
      9 October 2018 at 9:57 PM

      Wow, Dana, multumesc pentru mesaj! A fost foarte interesant pentru mine sa citesc, evident ca nu am avut prea mare contact cu scoli si copii (mai) mici cat timp am locuit in Anglia.
      Se pare ca toata treaba asta cu referendumul e mult mai complexa decat pare si sa stii ca am multi prieteni apropiati care au votat da, iar prietenia dintre noi nu s-a schimbat deloc. Respect mult punctele tuturor de vedere, in special cele atat de curat argumentate precum al tau.

      Nu stiu cum as fi reactionat daca eram in situatia ta, poate chiar as fi gandit la fel si as fi votat Da. Nu stiu. Motivul pentru care eu am boicotat este ca toate persoanele gay cu care am avut eu intersectie in viata asta au fost niste oameni cat se poate de normali, care nu minteau dar nici nu spuneau la toata lumea despre preferintele lor sexuale, au fost niste oameni inteligenti, de incredere, la fel ca oricare alt om. Puteau, evident, sa fie si mincinosi sau ciudati, asa cum sunt unii straight-i. FIecare padure cu uscaturile ei. Eu ma gandesc asa simplist la faptul ca ei sunt oameni la fel ca noi, poate ai gay in jurul tau despre care nici nu sti ca sunt gay, cine stie? Nu cred ca ei isi doresc sa fie gay, cred ca e muuult mai simplu pentru un om sa fie straight in orice tara din lume ar fi. Doar ca nu prea cred ca poti controla asta (ziceam mai sus in niste comentarii ca nu stiu aproape nimic despre subiectul homosexualitatii pentru ca mi se pare ca oricine vorbeste despre asta este intotdeauna “biased”). Iar daca eu m-as fi nascut gay mi-ar fi placut sa pot avea si eu niste drepturi, ca pana la urma sunt om, nu animal. Nu stiu, eu asa gandesc. Cred ca ideea profesorului de la scoala voastra de “how great it is to be gay” a fost nefericit formulata, dar ideea era, presupun, sa ii faca pe copii sa nu priveasca gay-ii ca pe niste maimute. Recunosc, e exagerat cum a pus problema, putea folosi alte cuvinte. Tu stii mai bine tot contextul.

      Chestia este ca si daca acest referendum castiga, in Romania tot n-ar fi fost legale casatoriile gay si tot n-ar fi fost primiti cu bratele deschise gay-ii pe strazi. De fapt, acea modificare din constitutie era inutila pentru ca exista deja un punct mai jos care mentiona clar, nu-mi aduc aminte mot-a-mot, cuvintele barbat si femeie. Cred ca problema trebuia pusa un pic altfel. Adica nu se poate sa marginalizam si sa ignoram oamenii gay doar pentru ca asa ni se pare noua fair.

      Cred ca daca eu as avea copii as vrea ca ei sa stie ca exista si cupluri de femeie+femeie, barbat+barbat, dar ca majoritatea sunt femei+barbati. Cred ca daca le-as prezenta lucrurile astea ca pe un firesc al vietii asta nu i-ar impiedica sa-si traiasca copilaria asa cum trebuie, chestie care tot de mine tine – eu ii duc la cursuri, eu ii duc la evenimente, eu ii duc in parc la alti copii, eu ii duc in excursii, practic eu le fac cumva copilaria, de mine depinde in mare parte. Multumesc din nou pentru mesaj, mi-a facut foarte mare placere sa-ti aflu povestea! In ce oras din Anglia traiti? 🙂

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.