Avem un nou membru în familie!

iepuraș

Eu astăzi am ajuns supărată la muncă, pentru că #înghețată și #întârziată (de-asta, v-am zis io că așa va fi!), dar în cazul puțin probabil în care voi ajunge în același fel acăsucă după muncă să știți că am un nou membru în familie care mă așteaptă să ne jucăm împreună și să fugim unul după celălalt! 😍

Weekendul ăsta am primit o flocoșenie de iepuraș micuț cât o palmă de om, de 2 luni, nu știm exact ce rasă, dar foarte curios și jucăuș, mai speriat la început – cred, cum să vă spun, că aș fi și eu speriată dacă ar apărea două capete uriașe și necunoscute lângă mine să mă gâdile toată ziua – dar mare țopăilă odată ce se obișnuiește cu oamenii din jurul lui și cu cea mai finuță blăniță pe care am pus eu mâna vreodată. Este o fetiță iepurică pe care o cheamă Bengeapu/Tomica/Iepurica, nu știm nici noi încă, și care este dulce cât o savarină, cât o bombonică de ciocolată, un kilomeeeeeetru de dulce!

iepuraș

Este atât de micuță sărăcuța de ea încât nici apă nu știe să bea de la biberonul ei special, trebuie să bea dintr-un căpăcel de borcan și trebuie să fie dusă la căpăcel ușurel, dar obligat-forțat, că e micuță și speriată de orice mișcare necunoscută ei și nu prea știe să meargă singură la apă. Când bea se spală și pe botic și blăniță și este de o dulcegărenie inimaginabilă.

iepuraș

Îi place să mănânce fân și cereale speciale pentru iepurași, are o mingiuță cu care trebuie să învețe să se joace, dar care nu pare să îi trezească prea mult interes până acum și are în cușcă și un bloc mineral cu pătrunjel în care ea trebuie să dea cu dințișorii, unu, ca să-și ia calciu și doi, ca să-i tocească și să nu-i crească prea mari. Să știți că este foarte interesată de propria-i dantură, toată ziua ronțăie la blocul de calciu :))

Cer scuze celor apropiație mie pe care i-am bombardat weekendul ăsta cu poze și filmulețe cu iepurașul nostru, recunosc că m-am simțit ca mămicile alea ce au un bebeluș și-și obsedează prietenii cu poze cu el având impresia că pentru toată lumea bebelușul lor este la fel de important ca pentru ele. A fost primul weekend, cer iertare pentru excese! 😀 Eu sunt foarte entuziasmată pentru că n-am avut niciodată niciun animăluț de casă, am fost noi trei surori de ajuns pentru părinții noștri :))

Încă ne obișnuim unii cu alții, noi cu ea, ea cu noi, încă ne mai trezim noaptea auzind zgomote ciudate din cealaltă cameră și ne ia puțin timp până să realizăm ce se întâmplă și că nu, nu avem șoricei prin casă care ne ronțăie mobila și cablurile. Avem pe altcineva care ronțăie, se cațără, face caca, se joacă, țopăie în sus și în jos în cușca ei când e singurică și prin casă când avem timp s-o supraveghem 😀

Curioasa asta micuță care nu stă locului o clipă sare pe lângă mine și se urcă pe tastatură de parcă știe că despre ea scriu:)) Este un suflețel și jumătate și, cel puțin până acum, destul de ușurel de avut grijă de el. Noi l-am luat dintr-un magazin Animax împreună cu toate accesoriile iepuristice necesare acestui bebeluș și vi-l recomand cu mare drag în caz că vreți un ghemotocel drăguț, care nu crește prea mare și pe care să-l iubiiiiiiiiiți și flocoșiiiiiiți la nesfârșiiit! De asemenea, așteptăm cu interes orice sfaturi pentru îngrijirea iepurașilor, suntem și noi începători în toată părințeala asta! :))

iepuraș

iepuraș

iepuraș

8 thoughts on “Avem un nou membru în familie!

  1. Georgi says:

    Un minut ma uitam la poze si ii ziceam la prietenil meu „uita-te la ea, cât ce cute îi” e adorabila! Eu voiam sa imi iau papagal de la Animax, dar pe banii de papagal mi-am luat ochelari pentru calculator, să nu chiorăsc la birou.😂😂 Sufletele astea fac toată diferența! Să vă bucurați de ea si sa crească mare și pufoasa! 😍

    • Ioana says:

      Multumesc din suflet! Pana acum radeam de oamenii innebuniti dupa animalele lor dar acum am ajuns si eu la fel, ce sa fac daca e asa draguta! :))) Abia astep sa ajung dupa masa acasa s-o scot din cusca, am impresia ca e suparata pe mine cand o tin acolo :))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *