Deja-vu de sezon

[calatorie-cu-trenul]

Sunt într-un tren care-a pornit la 12:15 PM de la linia 10 a Gării de Nord cu destinația Târgu Mureș și am niște deja-vu-uri masive. Am o căciuliță călduroasă în cap, părul desfăcut și văd pe geam niște munți frumoși, plini de zăpadă și o grămadă de fulgi mari care cad și care mă fac să mă rog să nu facă vreo pano-oprireo-întârziereo trenulețul ăsta ce fuge mai repede decât ar fi făcut-o orice mașina pe Valea Prahovei în această perioadă a anului. Pardon, oricând pe Valea Prahovei.

În fiecare an de mulți ani încoace într-o zi din intervalul 17 și 21 decembrie eu am un bilet-dus de avion sau, în 2017 tren, către un oraș înzăpezit din Ardeal. Am o cafea mare în brațe și stau într-un tren plin, dar mai elegant decât m-aș fi așteptat să găsesc în România și care face până aproape de Tg. Mureș doar 5 ore, un pic mai puțin decât făceam eu de la casa nr. 2 din Manchester până la casa nr. 1 din Tg. Mureș când aveam și noi aeroport funcțional și când nu trebuia să aterizez la Cluj.  Și mult mai puțin decât ar face un autocar pe aceeași rută (?!)

De vreo 6 ani zile am făcut pereche cu un troller mic, negru și încăpător pe care l-am urcat, coborât și trântit de zeci de ori în avioane, trenuri, autocare și mașini și pe care-l văd acum ca un fel de martor la viața mea din ultimii ani. A fost cu mine peste tot pe unde am călătorit în afara Manchesterului, indiferent că m-am dus undeva pentru o noapte sau pentru 3 săptămâni. Știți, când faci și desfaci bagaje la fel de des precum îți schimbi așternuturile de pat ajungi să înveți cum să împachetezi în cel mai eficient mod cu putință absolut tot ce ai nevoie pentru indiferent cât timp ești plecat. Aș putea număra pe degetele de la o jumătate de mână de câte ori am călătorit undeva cu mai mult de acest troller, o geantă de mână îndesată până la refuz și un pașaport între dinți.

Aproape peste tot pe unde m-am dus am fost doar eu și trolleruțul meu, ca și cum am fi fost atașați unul celuilalt sau ca și cum ar fi fost un cățel pe care l-am tras întotdeauna după mine și de care a trebuit să am grijă. Am trăit între două avioane mult timp, m-am înghesuit în scaune ultra strâmte până și pentru cineva de un pic peste 1,60m, am dormit cu capul drept pe un scaun sau împachetată și contorsionată numai-eu-știu-cum pe două scane de-am făcut o formă de tromboflebită de toată frumusețea (durere de genunchi sau mușchi) care uneori nu mă lăsa să dorm noaptea fără un Ibuprofen.

Trolleruțul a fost martor la toate astea și la toate supărările, plictiselile și atacurile de panică din timpul zborurilor, la toate îmbrățișările dinaintea nenorocitelor de porților de la Security, la toate lacrimile pe care le țineam naiba știe cum până treceam de porți atunci când îmi luam rămas bun de la familie și mai târziu și de la Alex, la toate frustrările, nemulțumirile, sentimentele de singurătate și neîmplinire, plânsetele dinainte de zbor când plecam înapoi in Anglia pe care le-am simțit până nu de mult. Am ajuns la un moment dat să detest aeroportul din Tg. Mureș într-un asa fel încât mi-era silă și când doar treceam pe lângă el. Noroc că l-au închis (cică temporar) și nu-l mai văd acum, cred că încă am sechele. Idem cu cel din Cluj Napoca.

Stau într-un tren cu scaune tapițate care dac-ar fi roz cu mov le-aș confunda cu cele ale Wizz-ului, cu oameni mulți in fața mea și am un déjà vu de când zburam pe ruta Londra – Tg. Mureș de vreo 4 ori pe an și încă 1 sau 2 ori din Londra către București. Cu același troller care-a fost cu mine peste tot în ultimii ani și care mă cunoaște și așa cum am fost până nu de mult. Astăzi totul este altfel, sunt cu același troller deasupra capului, aceeași Ioană, dar mult mai liniștită, împăcată, mulțumită și fără nicio lacrimă sau sentiment de tristețe, niciun regret, fără anxietatea dinainte de o călătorie. Au rămas lucrurile la fel, dar sunt totuși ATÂT de diferite. Trollerul știe cel mai bine!

Sursă foto 1

7 thoughts on “Deja-vu de sezon

  1. Georgi says:

    Aceeiasi experienta cu un trolleroi l-am avut eu, de la Cj acasă si inapoi. Cate pante n-am urcat cu 25 de kg ce pareau pietre sa ajung la camin… Sau de la camin acasa. Si omoplatii, m-au durut de atatea ori de la el. Cate borcane, argh!

    Cu aeroportul imi aduci aminte de mine cand mergeam si veneam de la Italia si aveam lichidele, tableta, telefonul, portofelul si buletinul cu biletul intr-o mana, geaca a mess, ghiozdan old-looking in spate, burdusit de chestii, cearcanele clare (oh, mersul la cinci dimineata la aeroport) si gen aratand ca un homeless. Si vedeam pe una, inclusiv bucle cu ondulatorul avea, intelegi? Tot la acelasi avion. La cinci dimineata, seriously! Si perfect aranjata. De aveam pasaport, cred ca ala il aveam si eu in dinți 😂😂 Nu era data sa nu se uite tipa de la buletine la trei ori la mine gen! 😂😂

    • Ioana says:

      Vai, plăcerile zborurilor de dimineata, I feel you! Adică dupa ce ca te simți mizerabil ca pleci, mai trebuie sa fi treaz si la astfel de ore. Horror! Ai terminat cu zborurile astea, nu?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *