Back to Romania
  • Jurnal de educație urbană
  • Despre mine
  • Blog
  • Contact
Close
Back to Romania
Close
  • Jurnal de educație urbană
  • Despre mine
  • Blog
  • Contact
Într-o zi cineva a făcut o semi-bombă la noi la facultate
din uk 31 octombrie 2017 Ioana

Într-o zi cineva a făcut o semi-bombă la noi la facultate

DIN GREȘEALĂ! Dar citiți mai jos toată povestea –

Eram în anul 2 sau 3 de facultate și împreună cu A., prietena și colega mea cu care îmi petreceam majoritatea timpului atunci când nu eram acasă dormind, ne-am hotărât să nu mergem la primul curs de la 9. Ca o paranteză, noi stăteam aproape în fiecare zi la facultate până seara la 10-11 ca să lucrăm la proiecte și să povestim, așa că planurile de a ajunge la cursuri la 9 AM  se duceau pe apa sâmbetei de multe ori atunci când îmi suna alarma dimineața la 8 și, crăcănată de oboseală fiind, o închideam aproape trântind telefonul de pereți.

La fel s-a întâmplat și în acea zi – n-am ajuns la cursul de la 9, m-am simțit mai rebelă și m-am dus doar la cele de după masă. A., la fel ca și mine. Dacă ați crezut că în UK nu știam ce înseamnă chiulitul…oh well…

Dar să trecem peste asta. Când am ajuns în campus am mers spre clădirea în care stăteam noi de obicei, unde aveam PC-uri, mese și canapele, până când un cordon al poliției ne-a oprit accesul. Mulți studenți dârdâind în fața clădirilor din campus, profesori, mașini de poliție. Noi, picate de pe lună, habar n-aveam ce se întâmplă. Se pare că niște colegi de la Chimie au făcut din greșeală o bombă despre al cărei potențial de explozie noi n-am știut nimic, am aflat mai târziu din presă că o substanță numită peroxid de acetonă cu risc de explozie a fost creată din greșeală, mixând niște cantități greșite de ingrediente chimice și la niște temperaturi necontrolate.

Colegii noștri, profesorii, personalul auxiliar, cu toții au fost evacuați de urgență din 5 cladiri din jurul celei cu laboratorul de chimie, până când o echipă de experți în dezamorsare de bombe a armatei a venit, a inspectat clădirea cu pricina și a declarat-o safe. Toată povestea a durat în jur de 3 ore, noi am fost ulterior lăsați să intrăm în clădiri și am rămas cu o amintire destul de amuzantă (pentru că s-a terminat cu bine, că putea ieși urât!) a întregii întâmplări.

Colegii mei, isprava lor și universitatea noastră au apărut și în presă la acel moment dat cu un articol în care s-a explicat mai serios decât am făcut-o eu despre tot evenimentul, vedeți aici în caz că sunteți curioși. Evenimentul ăsta a rămas în istoria locală a facultății mele – I mean, you just don’t mess with the MancUni-ans!


Și tati, și cum a fost la tine la facultate? Super, fiule, într-o zi am făcut chiar și o bombă!! Eu n-am povești atât de interesante de spus copiilor mei. :'(

Sursă foto 1

Similare

Tags: campus chemistry daily mail experiment lab manchester student life studenti university of manchester
Share:

Comments 4

  1. Un challenge m-a adus aici • Back to Romania
    iul. 23, 2018 Reply

    […] astfel încât să ajung să schiez vreodată. Anul trecut am mers cu o prietenă (remember her?) la o pistă de ski in-doors din Manchester și-am învățat. Nu știu exact ce – să […]

  2. o femeie
    sept. 4, 2018 Reply

    Bombe nu, dar as putea povesti altele de la facultate, gen: cum cel mai inalt/gras coleg a furat capacul de la wc ascunzandu-l sub geaca, cum am deschis prima data un calculator in viata mea in octombrie la facultate, cum am picat un examen, cum mergeam la discoteca etc 😀 😀 😀

    • Ioana
      sept. 4, 2018 Reply

      Legat de capacul de WC, sa stii ca nevoie oamenilor nu se discuta! :))))))

  3. Lecții după primul an de blog • Back to Romania
    oct. 5, 2018 Reply

    […] Într-o zi cineva a făcut o semi-bombă la noi la facultate […]

Leave A Comment Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Caută un articol:

Close

Other posts:

  • Cum am ascuns și răs-ascuns cadouri în perioada Crăciunului
    5 ianuarie 2018
    Cum am ascuns și răs-ascuns cadouri în perioada Crăciunului
    Fetița cu chibrituri
  • 3 Ianuarie 2018, oficial cea mai urâtă zi din an
    3 ianuarie 2018
    3 Ianuarie 2018, oficial cea mai urâtă zi din an
    Fetița cu chibrituri
  • Vă pup, vă pup și vă pup! La mulți ani!
    1 ianuarie 2018
    Vă pup, vă pup și vă pup! La mulți ani!
    Fetița cu chibrituri
  • The Script la Neversea 2018
    7 august 2018
    The Script la Neversea 2018
    Live tours
  • OK. Ce se întâmplă?
    6 octombrie 2017
    OK. Ce se întâmplă?
    Fetița cu chibrituri

Comentarii recente

  • 2 podcasturi de ascultat în vacanța de iarnă: ”Pătratul Roșu” și ”The Michelle Obama Podcast” • Back to Romania la De parcă ne oprim vreodată din ”devenit”
  • Ioana la Supraviețuire în cel mai șocant an
  • ioanacolegadebanca :) la Supraviețuire în cel mai șocant an
  • Ioana la Supraviețuire în cel mai șocant an
  • ioanacolegadebanca :) la Supraviețuire în cel mai șocant an
  • Ioana la Pietoni și bicicliști, așa vă văd șoferii din mașini:
  • Raluca Brezniceanu la Pietoni și bicicliști, așa vă văd șoferii din mașini:
  • Pietoni și bicicliști, așa vă văd șoferii din mașini: • Back to Romania la Băbuțele sinucigașe și atacul pietonilor
  • Ziua în care niciun produs de skincare n-a mai funcționat la Mici pași în încercarea mea de #zerowaste: înlocuitoare pentru clasicele șervețele de hârtie
  • Ioana la Alegerile parlamentare 2020 for dummies

Cele mai comentate articole:

  • Dăruiți cadouri de Crăciun care să aducă bucurie, nu doar să vă scape de o datorie socială!
    Dăruiți cadouri de Crăciun care să aducă bucurie, nu doar să vă scape de o datorie socială!
  • Cum am eșuat la a fi un om de succes care se trezește la 5 în fiecare dimineață
    Cum am eșuat la a fi un om de succes care se trezește la 5 în fiecare dimineață
  • Povestea unei fete care din 2011 începând s-a mutat în fiecare an
    Povestea unei fete care din 2011 începând s-a mutat în fiecare an
  • Un New Year’s Resolutions mai altfel
    Un New Year’s Resolutions mai altfel
  • Biblioteca mea din centru
    Biblioteca mea din centru
  • Chestii care trebuie să dispară în 2019
    Chestii care trebuie să dispară în 2019

Etichete:

amuzant anglia auchan back to romania backtoromania biblioteca bicicleta birou blog bookswap brașov bucharest bucuresti cadouri carte carti citeste copii coronavirus craciun cristina oțel curătenie decat o revistă dezvoltare personală diaspora dor eco educație educație urbană elon musk emigrare evenimente evenimente în bucurești facebook familie food fun funny idei cadouri idei de cadouri idei de relaxare instagram ioana chicet macoveiciuc la multi ani mancare manchester mașină metode de relaxare metrorex metrou munca munte natalia dabija new years resolutions parc plastic plastic free july poiana brasov părinți ratb reciclare relaxare romania schimb de cărți sfaturi shopping si blondele gandesc simona tivadar stres student student în uk studii in uk tg mures the university of manchester timp liber trafic tramvai travel târgu mureș uk universitate university university of manchester vacanta vreau sa ma intorc in romania vreau sa plec in anglia vreau să mă relaxez weekend weekend getaway wizz air
This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish.Accept Reject Read More
Privacy & Cookies Policy
Necesare
Întotdeauna activate