Cum am ajuns în Manchester

Imagini pentru university of manchester

Eu am pus piciorul in Anglia și în Manchester pentru prima dată în 16 Septembrie 2011. A fost o zi super urâtă de toamnă – dar de altfel foarte normală pentru orașul în care ajunsesem – și o zi în care mă gândeam încontinuu omgcefac, vreauinapoiacasa!! tatiNUmalasaaici!!.

M-am cazat într-o cameră neprimitoare de cămin (dar despre care mi-am dat seama 5 ani mai târziu că era chiar mișto față de ce-am văzut prin Regie) și-am plecat la facultate. N-a fost mega-tare la început, așa cum văzusem prin filme – studenți de toate națiile râzând în soare pe iarbă și prieteni din toată lumea cunoscuți în prima săptămână – nein!, nimic din toate astea. Ploua, era frig, eu n-aveam prieteni și era cam nașpa că mă simțeam singură și n-aveam cu cine să ies la un suc sau să mă bucur de campusul tare în care eram. Știi cum e, fericirea e egală cu zero când n-ai cu cine s-o împarți.

Eu m-am decis că vreau să plec la studii în străinătate în clasa a 12-a. Sinceră să fiu nu-mi dau seama nici acum cum de m-au lăsat ai mei să plec, având în vedere cât de nepregătită eram pentru așa ceva. M-a lovit străinătatea ca un tren în viteză și n-a fost foarte ușor la început. A fost o modă incredibilă în generația noastră cu plecatul la studii afară din țară și am zis De ce nu? Eram dornică de ceva nou după 4 ani de relativă plictiseală într-un liceu din Târgu Mureș și voiam o provocare.

Am ales să studiez ingineria civilă și structurală pentru că mi s-a părut că îmbină matematica și fizica iar mie îmi plăceau materiile astea chiar dacă eram departe de a fi olimpică sau cea mai bună din clasă. Universitatea mi-am ales-o după ce-a urmărit niște topuri pe internet, am căutat să găsesc cam care facultăți din UK sunt mai bine pregătite în acest domeniu, care sunt în orașe mai mari (deci mai interesante), care sunt mai faimoase. Am ajuns la The University of Manchester și dacă ar fi să aleg din nou aș merge tot acolo din nou și din nou și din nou.

Imagini pentru the university of manchester

Am ajuns într-un oraș și într-un campus super primitor (el era primitor, dar trebuia să fii și tu interesat să te integrezi că nu-ți bagă nimeni în traistă cu forța – auzi, Ioana? 🙂 ), super modern, pliiin de studenți și oameni tineri, plin de activități pentru studenți, de societăți în care să te poți implica dacă vrei să faci parte dintr-o comunitate, o mulțime de magazine, take-away-uri, cafenele, facultăți, cam tot ce poți cere de la un centru universitar foarte bine pus la punct.

Eu am fost super frustrată la început pentru că realizam cât de tare este locul în care am ajuns dar simțeam că nu mă pot bucura de el la adevărata lui capacitate pentru că, oh well, nu prea aveam cu cine să ies și să mă distrez. Nu eram eu atunci atât de sociabilă și eram și timidă și supărată pentru că sunt departe de casă, deci rețeta perfectă pentru a te împrietenii cu oameni. NOT!

La facultate am avut colegi de toate națiile posibile și imposibile, ba chiar și un român (despre care mi-am dat sema ca e român după ce am povestit mult și bine cu el în engleză). M-am înțeles bine cu el, cu o fată din Belgia, cu o tipă din Malaezia, una din Iran și una din Dubai, dar eram prietene doar la facultate – nu ieșeam împreună, fiecare avea cerculețul lui/ei de prieteni. Mersul la cursuri îmi plăcea pentru că mă scotea din camera mea de cămin pe care AM URÂT-O din tot sufletul și din toată inima pentru că era atât de goală, neinteresantă, plictisitoare.

Îmi invidiam foștii colegi de liceu care, veniți la facultăți în Cluj sau București, erau super încântați să scape de acasă și trăiau the time of their lives. Voiam și eu să trăiesc the time of my life și mă cam frustra că viața mea nu este de fapt atât de interesantă precum am crezut eu c-o va face mutarea în Manchester.

A fost nevoie să trec podul lui Harap Alb dintre zona de confort de la mama de acasă și viața în afară ca să pot începe dezvoltarea mea în omul care am ajuns astăzi. Între timp le-am cunoscut în primul an pe trei dintre fetele care-mi sunt prietenele cele mai bune până în ziua de astăzi, am întâlnit de asemenea în următorii ani mulți alți oameni foarte tari cu care mi-am petrecut anii facultății și care mi-au făcut viața frumoasă și veselă.  N-a fost ușor la început, dar lucrurile s-au așezat foarte frumos până la urmă și am ajuns și la o parte din time of my life-ul pe care îl căutam. Cealaltă parte o trăiesc acum! 🙂

Abia aștept să vă povestesc și restul! Până atunci vă pup și vă mulțumeeesc pentru vizită ♥

Sursă foto 1, 2

8 gânduri despre &8222;Cum am ajuns în Manchester&8221;

  1. gabrielaadelina zice:

    Super tare! Felicitari pt curajul de a pleca din tara si felicitari si pt parintii tai pt ca te-au sustinut! Eu nu am plecat, in mare parte din cauza alor mei, am ramas aici. Nu pot spune ca regret, dar mi-as fii dorit foarte tare sa studiez in alta tara, sa vad „cum e la altii dom’le”.
    Esti foarte tare! Chiar imi doresc sa mai ne povestesti despre acea perioada, despre cum ai ajuns acolo, cum te-ai hotarat, cum ai abordat subiectul cu ai tai si, de ce nu, cam cati bani ti-au trebuit si etc. Sunt foarte multi tineri care si-ar dori sa plece si cred ca i-ar ajuta foarte mult experienta ta.
    Te pup cu drag si succes!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s