Ghid de comportament în tramvaiul bucureștean

Sintra, Portugal. One of the most beautiful places I've ever been.

Bucureștiul este un oraș frumos iar mie îmi chiar place să mă plimb prin el. Dar plimbatul de nevoie, dimineață către muncă, este o corvoadă și uneori ajung să mă enervez în tramvai cum rar o fac în alte circumstanțe. Circul cu tramvaiul în București de aproximativ 2 luni și mă minunez ÎN.FIECARE.ZI. de cât de ciudați pot fi unii oameni. De cum le place lor să se înghesuie, de cum nu contează nimeni și nimic pentru că ei TREBUIE să se urce în acel tramvai indiferent dacă mai au loc sau nu. Unora li se pare chiar în regulă să stea lipiți ca niște clătite de ușile care se închid cu greu pentru că stau oamenii prea împinși în ele.

Cu permisiunea dumneavoastră și cu promisiunea că acesta va fi ultimul articol despre tramvaie anul acesta (mă iertați, dar am avut nevoie să-mi vărs oful!), vă spun câteva reguli pe care eu le-aș amplasa pe panouri în stații:

  • Când circuli cu tramvaiul 41 (care, pentru necunoscători, vine în stație din 2 în 2 minute) NU este necesar să te înghesui ca o sardină în el. Este OK să ai pretenția să poți respira pe parcursul călătoriei tale și, dacă n-ai loc, să aștepți 2 minute până vine următorul;
  • Atunci când cobori din tramvai în fiecare zi la o anumită stație (de exemplu Crângași 😛 ) și știi că mulți alții din tramvai coboară de asemenea în fiecare zi în aceeași stație, NU este necesar să dai din coate ca o rățușcă să cobori primul. O să ieși oricum. Sunt mici șanse să rămâi în tramvai dacă tu vrei să cobori acolo.
  • Deschide geamul! Dacă stai lângă un geam și este plin de oameni în tramvai, este, cum am spus mai sus, OK să ai pretenția să poți respira pe parcursul călătoriei tale. Deschide un geam dacă nu e blocat și-o să fie mai bine și pentru tine și pentru ceilalți călători și pentru cei care urmează să urce.
  • Dacă se întâmplă să fii în tramvaiul plin de oameni și să stai pe scări, te rog din suflet coboară în stațiile intermediare și permite oamenilor dinăuntru să iasă. Poți urca din nou după, nu rămâi în urmă!
  • NU te împinge în oameni! Dacă te gândești să te împingi în oameni ca să faci loc și pentru alții care așteaptă în stație să urce, n-o face! Avansează în tramvai atât cât este confortabil pentru tine și oprește-te. Nimănui nu îi place să îi sufli aer cald în ceafă. Nu este OK ca tu, geanta ta si persoana din fața ta să formați un sandwich fără niciun pic de spațiu între voi.

Continue reading

Pofte nesatisfăcute în UK

Că arta culinară nu e punctul forte al UK-ului eu nu v-am mai spus dar poate mulți știți, iar cei care nu știți aflați acum. Nu zic că n-am găsit mâncare bună în 6 ani cât am stat acolo, zic doar că toata mâncarea bună pe care am mâncat-o a fost libaneză, italiană, românească și cam atât. Restul de mâncare a fost british, but ofcourse, dar acum vorbeam de mâncare bună. 🙂

I won't be impressed with technology until I can download food.

Bineînțeles că fiecare este liber să-și gătească acasă ce vrea. Am facut și eu, o fac în continuare când am timp, dar n-am fost întotdeauna așa. Au trecut câțiva ani după ce-am plecat de acasă până să mă încumet să gătesc ceva mai complicat decât ochiuri și pâine cu unt. Astăzi vreau să vă povestesc despre câteva mâncăruri sau gustări cărora eu le-am dus lipsa cât am fost în UK și pe care acum le consum în neștire și cu zero regrete și păreri de rău. Trebuie sa recuperez, am carențe!

  1. Ciocolata de casă

Eu sunt disperată după ciocolata de casă, fie ea cumpărată sau făcută de mine. Nu am întâlnit în UK nimic similar, cu toate că sunt enorm de multe tipuri de chocolate bars și dulciuri acolo. Am făcut contrabandă cu ciocolată de casă o dată când am revenit în UK dintr-o vacanță în țară. Nu s-a legat nimeni de mine la aeroport, dar nu îi judecam dacă ar fi făcut-o!

  1. Covrigii subțiri

Există și în UK niște covrigi, pretzel, dar sunt groși, n-au susan/mac/semințe ca la noi și au gust de pâine. Pas! Am găsit la un singur magazin din Londra niște covrigi ca ai noștri și-am luat cu nemiluita. Pur și simplu acolo nu există conceptul de covrigi așa cum îi știm noi. Ca să vedeți până unde a mers sevrajul nostru cauzat de lipsa de covrigi, prietena mea cea mai bună din România cu care am locuit în Manchester anul trecut m-a rugat, când am venit într-un weekend in București, să fac cumva să îndes niște covrigi pentru ea în geantă și să-i aduc cu mine înapoi în UK. Fără niciun alt cadou din țară, Ioana, doar covrigii! Nu contează dacă se rup! A fost foarte serioasă când a zis asta.

  1. Ciocolata ROM

Mie ciocolata ROM îmi place pentru că #ciocolată și pentru că #rom, simplu. Povestea cea mai amuzantă este că într-un an le-am dus colegilor mei de la munca ciocolățele ROM de acasă și au fost devorate în doi timpi și trei mișcări. Nu e ca și cum acolo nu există ciocolată sau ciocolată cu alcool – sunt o grămadă – dar ROM-ul li s-a părut ceva total diferit și au cerut mai mult și mai mult în dățile următoare când m-am am venit în România. Mi-am făcut-o cu mâna mea, ce să zic.

  1. Pufuleți

Într-un an am mers în Germania la o prietenă din copilărie a mamei mele și ea ne-a spus să-i aducem din țară un sac întreg de pufuleți. Dacă nu depindeam de avioane și dacă nu eram restricționată la kilograme și volume la bagaje, așa m-aș fi întors și eu in Manchester. DE. FIECARE. DATĂ!

Continue reading

Oamenii pe care i-am întâlnit în UK

Când aud oamenii care ma cunosc (atât din viața reală cât și de pe blog) că am fost în UK și m-am reîntors în România, următoarea întrebare după celebrele Cum? și De ce? este de obicei legată de lucrurile de care îmi este cel mai dor de acolo (dacă există). Nu îmi este dor de niște lucruri în sine din Anglia dar cu siguranță îmi este dor de oameni.

Fra megen til degen.

Pe cele mai bune prietene ale mele românce, A. și L., le-am cunoscut în primul an de facultate. Ele au fost cele alături de care am trecut prin primele mele luni în UK care, cum spuneam într-un post anterior, n-au fost chiar cele mai frumoase din viața mea. Cu ele două am împărțit o casă în anul II de facultate și chiar dacă în anii care au urmat ne-am mutat separat din varii motive, noi am rămas în continuare până în ziua de astăzi foarte apropiate. Am trecut împreună prin nenumarate întâmplari, povești în miez de noapte, inimi rupte, beții, excursii, lacrimi, viață tipică la 20 de ani.

Tot în primul an la facultate am cunoscut-o pe A., o altă prietenă foarte bună din Belgia, cu care mi-am petrecut zile interminabile la facultate și toate sesiunile. Am învățat foarte multe de la ea, atât lucruri personale cât și cunoștințe legate de ingineria civilă pe care am studiat-o noi. În anii III și IV am trăit practic împreuna la facultate – mergeam la cursuri de la 9-10 AM și rămâneam în campus până seara la 10. Era fun la noi la facultate și era cu siguranță mult mai interesant să învățam și să lucrăm la proiecte împreună, eu, ea și alți colegi decât fiecare singur acasă. Facultatea noastră era foarte user-friendly și era o plăcere să stăm acolo – aveam multe canapele și mese noi, frumos colorate, cafea aproape la discreție, săli mari și multe PC-uri. Nu era chiar o corvoadă statul acolo. Noi am râs mult timp de faptul că viața noastră socială se termina unde se termina și perimetrul campusului pentru că stăteam atât de mult acolo. Ingineria-i grea, dom’me, ce sa-i faci!

La primul loc de muncă din facultate, pe când serveam la o cafenea cu narghilele am cunoscut-o pe V., o altă prietenă româncă foarte apropiată cu care mă întâlnesc an de an la mare și care de asemenea ca și fetele de mai sus mă înțelege și mă susține în tot ceea fac. Atunci când îi spuneam că mă gândesc să mă mut în București, V. mi-a spus că ea simte că sufletul meu pereche mă așteaptă aici. A avut dreptate. 🙂

Continue reading

Împreună ajutăm România să respire

Pentru cei care locuiți în România: nu știu de unde vă faceți cumpărăturile săptămânale și ăsta nu este un post în care voi încerca să vă conving să vi le faceți dintr-un anume supermarket.

Vreau doar să vă spun despre o campanie desfășurată și finanțată de Auchan* prin proiectul lor mobilizatron. Cu ocazia împlinirii a 11 ani de activitate în România, Auchan a pus în vânzare niște copăcei în miniatură din carton reciclat care pot fi cumpărați la prețul de 5 RON din fiecare magazin în perioada 4-24 Octombrie 2017. Partea interesantă este că pentru fiecare astfel de copăcel cumpărat din magazin, Auchan va planta 2 puieți reali în diverse locații din țară. 

Vedeți ce lucruri mișto se întâmplă la noi în țară? 😀 Prin cumpărarea acestui copăcel putem contribui cu toții, fără mari costuri și pierderi de timp, la îmbunătățirea calității mediului în care trăim. În momentul în care scriu acest articol s-au vândut deja 24 772 copăcei de carton [1], ceea ce înseamna că Auchan și partenerii voluntari vor planta 24 772 x 2 = 49 544 copaci noi în România în luna noiembrie. Numărul acesta poate crește dacă până la sfârșitul campaniei se vând cât mai mulți copăcei de carton în hypermarketurile Auchan. De asemenea, dacă nu aveți două mâini stângi sau căutați o activitate interesantă de făcut, puteți să deveniți voluntari la plantarea efectivă a copăceilor. Formularul de înscriere pentru volutari de găsește aici și durata lui de completare este de aproximativ 10 secunde. Cu cine din București mă întâlnesc la plantat? 😀

În Bucureşti indicele privind spaţiile verzi a crescut de la 12,39 mp/locuitor în anul 2009 (conform Raportului anual privind starea mediului în România pe anul 2009 publicat de Agenţia privind Protecţia Mediului Bucureşti) la 23,21 mp/locuitor în anul 2012 (conform Cadastrului Verde), numai că „această creştere este pur conjuncturală, bazată numai pe includerea unor suprafeţe aparţinând domeniului privat sau cu regim juridic incert, care nu au fost evaluate, inventariate şi raportate“ conform prevederilor Legii nr. 213 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia.

(Sursa: BusinessMagazine.ro într-un articol din 3 Mai 2016, accesibil aici)

Continue reading

Nu e chiar atât de nașpa în București (2)

Ca să vedeți câte lucruri tari se întâmplă în București vreau să vă povestesc despre un eveniment la care am ajuns din greșeală sâmbătă.

În parcul Herăstrău s-a desfășurat Herăstrău Wheels #5, o competiție de amatori și profesioniști pe role. Indiferent dacă vă place s-aveți role în picioare sau nu, nu există nicio șansă să nu fiți impresionați de spectacolele de sport extrem street style pe care le fac băieții. Privind de pe margine, mie mi-a stat inima în loc de câteva ori când îi vedeam cum curgeau în viteză pe o rampă abruptă ca să urce apoi pe o alta în timp ce se dădeau peste cap ÎN AER și aterizau perfect stabil. Pe role!!!

Vă las să urmăriți mai multe imagini în filmulețul de mai jos făcut cu regrete imense că nu am apucat să filmez mai mult. Am o scuză bună însă – a fost mult prea plin de adrenalină ce vedeam în fața ochilor ca să am răbdare să văd tot evenimentul prin ecranul telefonului. 😀

O săptămână care să vă meargă ca pe roate vă doresc! ♥ (pun intended 😀 )

Sursă foto 1

Cum am ajuns în Manchester

Imagini pentru university of manchester

Eu am pus piciorul in Anglia și în Manchester pentru prima dată în 16 Septembrie 2011. A fost o zi super urâtă de toamnă – dar de altfel foarte normală pentru orașul în care ajunsesem – și o zi în care mă gândeam încontinuu omgcefac, vreauinapoiacasa!! tatiNUmalasaaici!!.

M-am cazat într-o cameră neprimitoare de cămin (dar despre care mi-am dat seama 5 ani mai târziu că era chiar mișto față de ce-am văzut prin Regie) și-am plecat la facultate. N-a fost mega-tare la început, așa cum văzusem prin filme – studenți de toate națiile râzând în soare pe iarbă și prieteni din toată lumea cunoscuți în prima săptămână – nein!, nimic din toate astea. Ploua, era frig, eu n-aveam prieteni și era cam nașpa că mă simțeam singură și n-aveam cu cine să ies la un suc sau să mă bucur de campusul tare în care eram. Știi cum e, fericirea e egală cu zero când n-ai cu cine s-o împarți.

Eu m-am decis că vreau să plec la studii în străinătate în clasa a 12-a. Sinceră să fiu nu-mi dau seama nici acum cum de m-au lăsat ai mei să plec, având în vedere cât de nepregătită eram pentru așa ceva. M-a lovit străinătatea ca un tren în viteză și n-a fost foarte ușor la început. A fost o modă incredibilă în generația noastră cu plecatul la studii afară din țară și am zis De ce nu? Eram dornică de ceva nou după 4 ani de relativă plictiseală într-un liceu din Târgu Mureș și voiam o provocare.

Am ales să studiez ingineria civilă și structurală pentru că mi s-a părut că îmbină matematica și fizica iar mie îmi plăceau materiile astea chiar dacă eram departe de a fi olimpică sau cea mai bună din clasă. Universitatea mi-am ales-o după ce-a urmărit niște topuri pe internet, am căutat să găsesc cam care facultăți din UK sunt mai bine pregătite în acest domeniu, care sunt în orașe mai mari (deci mai interesante), care sunt mai faimoase. Am ajuns la The University of Manchester și dacă ar fi să aleg din nou aș merge tot acolo din nou și din nou și din nou.

Imagini pentru the university of manchester

Continue reading

Lucruri pe care bucureștenii nu le zic niciodată

  • Mamă, ce gol e metroul către Pipera în dimineața asta!
  • Cât de regulamentar circulă șoferii în intersecția de la Piața Sudului!
  • M-am săturat de covrigi, pur și simplu nu mai vreau să mănânc covrigi!
  • Condusul de la 9 AM către muncă chiar mă relaxează!
  • Ce chestie, n-a mai fost nevoie să șterg praful în apartament de 2 săptămâni!
  • Ce tramvaie moderne avem în oraș! Chiar mă simt în super siguranță în ele!
  • Cât de ușor este să umbli cu tocuri cui pe trotuarele de la mine din cartier. N-am nicio groapă pe acolo!
  • Nu știu unde să găsesc un Mega Image în apropiere.
  • Whoa, vecinii mei sunt chiar de treabă! Nu se apucă niciodată de găurit pereți sâmbăta la 8.
  • Ce curat și liniște e în căminul meu!
  • Atât de mult mi-a plăcut anul acesta la facultate încât l-aș mai face o dată.
  • Chiar mă simt în siguranță să circul cu bicicleta pe șoselele din București!

Continue reading

Don’t be one of them!

Să vă povestesc o întâmplare recentă.

Acum câteva săptămâni am mers cu un amic să-și rezerve o boxă (pivniță) într-un complex rezidențial în construcție unde el are un apartament de asemenea rezervat și în care urmează să se mute. Când am ajuns la reprezentanța dezvoltatorului am fost întâmpinați de un angajat care ne-a chemat în biroul lor de Vânzări pentru a ne arăta boxele rămase încă disponibile.

Amicul meu este un om foarte meticulos, care nu face decizii pripite. Pentru reprezentantul nostru de vânzări acest lucru a fost inacceptabil, el nu pricepea de ce dorește amicul meu să se uite în așa mare detaliu la dimensiunile tuturor boxelor înainte să decidă REPEDE pe care o dorește. După câteva schimburi de replici cu câte un ”frate” introdus în discuție (”Da, frate, ți-am zis deja” & co.) n-am mai suportat per tu-ul și-am ripostat.

Ioana: – Lăsați-l să se uite cu atenție, face o decizie pe care dacă o greșește o va regreta 20 de ani de acum înainte! De ce-l grăbiți atât?

Reprezentantul: – Pentru că mă grăbesc, trebuie să ajung la târg (de imobiliare, n.m.)

I: – Și ce dacă? Dumneavoastră de-aia sunteți plătit ca să veniți aici și să consiliați cumpărătorii, nu să-i grăbiți.

R: – Eu nu sunt plătit să fac asta.

I: – Cum adică nu sunteți plătit?

R: – Nu sunt plătit, eu sunt din familia dezvoltatorului.

I: – Dacă nu sunteți plătit mergeți acasă, n-aveți ce face în timpul liber sâmbăta la ora asta?!

Nu mi-a mai răspuns nimic.

N-am mai dezvoltat discuția, mi s-a părut mult sub mine să mă cobor la nivelul lui și mai mult.

Continue reading

Iubesc tramvaiul 41

Iubesc călătoriile mele zilnice cu 41-le.

Simt atâta iubire în jurul meu în fiecare dimineață! Toată lumea îmbrățișează pe toată lumea, toată lumea atinge pe toată lumea peste tot – vezi, fetele care scriau pe bloguri despre avantajele îmbrățișărilor skin-to-skin nu vorbeau degeaba, oamenii au prins ideea, skin-to-skinul face bine. Free hugs, everyone!

Toată lumea respiră în ceafa cuiva. Adică ne încălzim unii pe alții ca pinguinii, pentru că în București deja au început temperaturile sub 10 grade dimineața. Oricum eu de acasă până la tramvai îngheț, chiar îmi place când intru și mă încălzește cineva.

Oamenii se împing în mine, dar eu cred că fac asta pentru că le plac parfumurile mele. Oamenii se înghesuie să urce în vagoane pentru că nu se știe niciodată când vine următorul tramvai. Știm cu toții ca 41-le circula doar o dată pe zi la ora fixă, nu vrea nimeni să-l piardă, nu?

Tramvaiul 41 este partea mea preferată din București.

Sursă foto 1

 

 

Experienta mea cu Wizz Air-ul

Locuind în Anglia aproape 6 ani de zile și neurând România chiar atât de mult încât să nu vreau să mai pășesc prin ea, am zburat între UK și România de zeci de ori. Indiferent c-am plecat din Londra sau din Doncaster, c-am aterizat în Cluj, Tg Mureș sau București, toate zborurile UK-RO-UK le-am făcut cu Wizz Air. Am auzit foarte multe lucruri despre această companie și voiam să vă povestesc experiența mea cu ei și daca aș mai zbura vreodată la bordul aeronavelor lor.

De ce i-am ales?

Pentru că este singura companie aeriană care avea zboruri directe din Anglia (Londra) în Târgu Mureș. Iar pentru mine era foarte confortabil să călătoresc 3 ore până la aeroportul din Luton, dar când aterizez să aterizez acasă și să evit drumuri inutile pe șoselele României. Zborurile Lufthansa din Manchester cu escale în Germania și aterizat la Cluj (deci nu acasă la Târgu Mureș) mi s-au părut inutile pentru mine și nu le-am ales niciodată.

Despre prețuri

Wizz Air este o companie low-cost, dar asta nu înseamnă ca n-am dat o mică avere pe bilete. Am ajuns de câteva ori la £400 pe un drum dus-întors in perioada Crăciunului sau £250 la Paște. Dar am plătit si sub £100 in extra-sezon. Cu toate astea, pe rutele preferate de mine si in perioadele care ma interesau am găsit tot timpul prețuri mai mici la ei decât la alte companii sau pe alte rute. Desigur, biletele cele mai bune se găsesc in afara sezoanelor estivale si atunci când sunt cumparate cu cel puțin o lună înaintea zborului.

Servicii

Wizz Air nu oferă mâncare sau băuturi gratis pe parcursul zborului, cum fac alte companii (vezi Lufthansa). Dar nu e corect sa comparam mere cu pere, companie low-cost cu companie ne low-cost. Mi-ar fi placut sa servească măcar o gustare, dar nu m-am supărat pentru nu o fac. Legat de bagajele de mâna, regulile se tot schimba, atunci când circulam eu cel mai des cu ei aveau o taxa si număr nelimitat de kg. Acum nu mai au taxa, dar au limita de 10 kg. Mie mi-a plăcut mai mult înainte fără limita de kilograme, pentru ca nu circulam de regula cu bagaj de cala. Serviciul de Priority Boarding a fost ceva ce achiziționam întotdeauna pentru ca aveam voie sa aduc un bagaj mic de mâna in plus pentru doar £3. Serviciul Wizz Discount a fost foarte util, pentru £25/an am prins bilete reduse cu 20% cam tot timpul. Pe alte servicii oferite de ei (asigurare, alerta sms & co) le-am considerat inutile petru mine si nu le-am folosit deloc.

Ce nu mi-a plăcut 

Continue reading