Prietena mea cea mai bună din UK și cu mine avem un ongoing inside joke despre români legat de cum întotdeauna când ceri ajutor unui funcționar public, primul sau clasicul cel mai folosit răspuns este
Râzând prea mult de acest lucru, am compus mai jos niște extrase din MFPR, Manualul Funcționarului Public Român, varianta 2018, cu mențiunea că aștept cu drag completări din propria voastră experiență:
Am afirmat de n ori sus și tare că nu sunt de acord cu televizoarele și că dacă ar fi fost să locuiesc singură și să fac toate lucrurile după bunul și unicul meu chef, n-aș fi cumpărat unul niciodată (mi-am auzit odată de la cineva că i se pare totuși prea extrem să nu ai televizor deloc-deloc în casă. whaaaaat) .
Adică, am destul praf de curățat în apartament, n-aș mai avea nevoie de încă un obiect care să-l atragă, știțicumzic?
În anii trecuți de 1 Mai eram supărată că sunt în Anglia și n-am ce face, n-am o mașină în parcare și-o mare la care să fug, n-am un mic și-un grătar pe care să-i prăjesc sau un munte la care să plec (fără eforturi considerabile de mobilizare). Mi se părea trist să stau în casă, aveam energie de mai mult de atât. Nimeni de la mine de la muncă nu era atât de entuziasmat de ziua asta liberă (care e liberă și acolo) cum sunt oamenii aici în România.
Ceea ce e trist, zilele libere sunt întotdeauna motiv de bucurie.
Știți cum vă povesteam chiar acum două zile despre ce vremuri minunate trăim că avem atâta șansă la informație și la conferințe, evenimente și bonding cu oameni interesați de aceleași lucruri ca și noi? Uite, la asta m-am referit – am fost acum câteva săptămâni la o altă conferință legată de nutriție, susținută în București de Simona Tivadar, doctor în diabet, nutriție și boli metabolice.
Pentru cei ce n-ați mai întâlnit-o, în realitate sau online, am un singur sfat: căutați-o! 😀
Unele dintre lucrurile pe care le apreciez cel mai mult la vremurile pe care le trăiesc este că astăzi: 1. nu mă poate opri nimeni să-mi spun părerea (pe un blog, pe stradă, pe Facebook; și 2. am acces la un ocean de informație în orice fel de domeniu posibil și imposibil
Să vă explic.
Deși urăsc să fac asta (și fac eforturi să evit, când se poate), uneori ajung să practic așteptatul la cozi, de cele mai multe ori la transportul în comun și la cumpărături. Motivul principal pentru care mă enervează să fac asta este pentru că orice așteptat într-o coadă este pentru mine timp pierdut pe care nu mi-l mai dă nimeni înapoi. Așa îl consider eu.
Dragele mele drage, dacă soarele frumos de afară v-a făcut să vă imaginați la plajă cu niște ochelari de soare pe ochi, pălărie pe cap și zgomot de valuri și pescăruși pe fundal, lăsați-mă să fiu parte din visul vostru, că la asta mă gândesc și eu aproape zi de zi! Dar dacă în visul ăsta al vostru a intervenit un monstruleț ca ăia din reclama la Domestos care râde de voi că n-ați ajuns încă la summer-body-ul dorit, lăsați-mă să vă ajut să-l omorâți până nu vă strică tot vibe-ul!
Acum fix un an de zile am fost într-un city break în Poiana Brașov care-a rămas, nu doar din pricina destinației, ci mai mult din a împrejurărilor și a întâmplărilor, una dintre excursiile mele preferate din toată viața mea.
În spiritul sărbătorilor care ne înconjoară, articolul de astăzi este despre povestea unui iepuraș ca animăluț de casă, cu lecții învățate de la jucăușul ăsta ce l-am primit eu acum câteva luni.
To cut the long story short, mi-am dorit întotdeauna un animăluț în casă – am vrut cățel, dar nu-mi plac cei mici, iar unul mare nu vreau să țin în apartament (nu vreau să-l chinui). Pisicile nu-mi plac, șoarecii și porcii nici atât, așa că mi s-a pus pata într-o zi pe niște iepurași foarte simpatici. Dacă vă interesează cum este viața cu acest animăluț drăguț și voios în casă și ce implică el, o să vă placă articolul de mai jos. Scopul meu ascuns și malefic este să vă conving să vă luați și voi unul, hihihi! 😀
Să-mi arătați omul care face exclusiv lucruri legate de muncă 8 ore pe zi, de la 9 AM până la 6 PM, cu o singură pauză de O oră la prânz (sau 7.5 ore, de muncă, nu pauză, așa cum era programul în UK).
Trec printr-o perioadă în care am multe revelații și în care simt că descopăr ceva nou la mine în fiecare zi, de parcă n-aș fi fost tot eu cu mine în ultimii 25 de ani zi de zi. Am învățat, cred, să mă iubesc și ascult mai mult și să nu mai fac nimic din ce nu-mi face plăcere.
Am trăit recent revelația Viața de după ora 19 și sunt, momentan, într-un continuu proces de brainstorming pentru a venit cu idei care să mă scoată din Viața de după ora 19. Să vă explic.
Ultimele cercetări arată că șezutul pe scaun este aproape la fel de dăunător pentru noi ca fumatul.
Bravos, asta e tot ce voiam să aud!
